Cu argumentul Kosovo in buzunar, Rusia a trasat limita pana unde accepta sa ii fie incalcata hegemonia, iar puterile occidentale nu au un raspuns comun in fata Moscovei.

Presedintele georgian, Mihail Saakasvili, a cazut in cursa intinsa de Moscova si a raspuns armat provocarilor din regiunea separatista Osetia de Sud, contand pe un sprijin occidental ce nu urma sa vina. Putin avertizase, inca de la declararea independentei Kosovo, ca o situatie asemanatoare “s-ar putea intampla” si in regiunile separatiste din cadrul Georgiei.

O avertizare mai clara decat atat nu putea fi formulata pentru puterile occidentale, in frunte cu SUA, care au sprijinit independenta kosovara. Totusi, aceleasi puteri nu au pregatit nici un plan pentru momentul in care Moscova urma sa intervina in sprijinul independentei Osetiei de Sud si a Abhaziei. Rusia are acum, dupa Kosovo, din punct de vedere formal, servite pe tava toate argumentele necesare pentru a interveni in Osetia de Sud cu “trupele de mentinere a pacii” - asa cum isi denumeste zecile de mii de soldati desfasurati in regiune si bombardierele.

Moscova sustine ca nu face decat sa sprijine o populatie care s-a exprimat liber in favoarea independentei (la fel ca si kosovarii) si ca lupta impotriva georgienilor care au provocat “un genocid” impotriva osetinilor (conform premierului Putin). In felul acesta, Moscova poate justifica inclusiv bombardarea oraselor georgiene: la urma urmei, si NATO a bombardat criminalii din Belgrad. Lipsa unei strategii comune a comunitatii occidentale reunite sub umbrela NATO sau sub cea a UE, in fata Rusiei, nu este o noutate.

Disonantele apar de fiecare data, faliile sunt deja cunoscute: statele baltice si Polonia cer imediat masuri dure contra Rusiei, Germania incercand sa aplaneze conflictul de teama lungii ierni pe care ar putea-o petrece in frig fara gaz