Volumul „Istoria generală a diavolului“ oglindeşte imaginea răului din cele mai vechi timpuri până în vremurile noastre. Sursa: Reuters

1 /.

„Există diavolul cu adevărat? Pentru unii, era important ca pe vremuri să se propovăduiască existenţa diavolului. Prin antiteză, ar fi interesant de văzut câţi oameni au măcar un gând pentru Fecioara Maria de Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august, în aglomeraţia de pe autostrăzi. În fond, de ce atâta insistenţă pentru a apăra o ficţiune pe cât de nefastă, pe atât de ridicolă?“, se întreabă istoricul francez Gerald Messadié în cartea „Istoria generală a diavolului“, aflată de curând în librării.

Volumul, editat de Humanitas, face o trecere în revistă a fenomenologiei răului pornind de la demonii slujitori cereşti până la diavolul modern, oglindeşte diabolicul în biserica primitivă, prin lunga noapte occidentală de la Evul Mediu la Revoluţia franceză, ajunge la islam şi la epoca modernă, în care predomină răul trândăviei, al urii şi al nihilismului. Volumul este un adevărat letopiseţ al Satanei.

Sunt prinse miturile despre Zarathustra, despre primii ayatollahi, sunt descrise obiceiurile din Mesopotamia şi apariţia păcatului originar, cutumele celţilor şi cele treizeci şi cinci de secole fără diavol.

De la Lucifer la Belzebut

Au apărut deja istorii ale cerului şi ale infernului, dar mai există însă doar o singură „Istorie a Diavolului“, scrisă în secolul al XVIII-le de Daniel Defoe, „părintele“ lui Robinson Crusoe.

Iezuiţii îl numeau Satana, cuvântul derivând din arăbescul „chitan“, care îl desemna pe „diavol“. Teologia creştină, de care autorul se distanţează, spune că diavolul este un înger ce-şi avea locul lângă Dumnezeu până în momentul în care, cedând ispitei orgoliului, s-a ridicat împotriva stăpânului său. În alte culturi, el a fost numit Luc