In fiecare an, mii de soferi contesta amenzile primite pentru depasirea vitezei legale, prevalandu-se de lacune ale legii sau de chichite avocatesti.
In ultimii ani, Politia Romana a intins pe sosele o adevarata retea de capcane pentru vitezomani. Masinile dotate cu radare s-au inmultit, ba au aparut si zecile de camere de supraveghere ale sistemului „Big Brother“.
Rezultatele obtinute de aceasta retea au fost impresionante: exista tronsoane de drum pe care s-au inregistrat lunar zeci de mii de cazuri de depasire a vitezei legale. A fost momentul in care, pentru prima oara dupa 1989, soferii au simtit ca „se strange surubul“. Imediat au aparut plangerile contraventionale in instanta, impotriva proceselor-verbale pentru depasirea vitezei legale. Apoi, sistemul de monitorizare a traficului s-a perfectionat pe masura reclamatiilor.
Astazi, tot mai multi avocati constata ca aceste reclamatii sunt o adevarata mina de aur si ii incurajeaza pe cetateni sa conteste amenzile folosind orice pretext. Drept urmare, in fiecare an, mii de romani „se ridica“, intr-o adevarata „revolta antiradar“, sa conteste in justitie procesele-verbale pentru depasirea vitezei.
BILANT Mii de contestatii
La nivelul fiecarui judet s-au inregistrat, numai in primul semestru al anului 2008, sute de plangeri contraventionale in instanta, impotriva proceselor-verbale prin care s-au aplicat sanctiuni pentru depasirea vitezei maxime admise, ceea ce indica un total de ordinul miilor, la nivelul intregii tari.
In lipsa unei situatii centralizate la nivel national, putem evalua dimensiunea acestui fenomen cu ajutorul unor bilanturi locale: de pilda, pe tronsonul Cluj-Turda s-au intocmit 56.871 de procese-verbale pentru depasirea limitei legale de viteza, din care 937 (1,64%) au fost contestate in instanta.
Si in judetul Alba