Riscurile show-urilor aeronautice, cu looping-uri, opturi orizontale şi zboruri pe spate, le-a păstrat tot timpul pentru sine, ca şi emoţiile din momentele-limită şi durerile lăsate în suflet de accidentele şi morţile colegilor. Acasă, comandantul de escadrilă şi pilotul de încercare devenea, simplu, soţ şi tată.Până la 50 de ani, aşa cum îi permite legea, Mitică Mirea a făcut cascadorii. S-a rostogolit, a făcut picaje, s-a lăsat pe spate. Toate, în aer, cu avionul. A trăit intens, cu patimă, fiecare mişcare, fiecare evoluţie pe cer. A avut şi momente în care şi-a văzut moartea cu ochii, clipe în care a asistat la accidente dramatice ale colegilor. Acasă, nu spunea mai nimic, ca să nu-şi îngrijoreze soţia. Nici atunci când i s-a oprit motorul în zbor, la 2.000 de metri deasupra mării învolburate, nici când s-a blocat manşa, undeva în cursul unei evoluţii la joasă înălţime, sau când, în timpul desfăşurării unui exerciţiu, avionul nu mai ieşea din vrie. Le păstra pentru sine. Ajungea acasă, mânca şi nu-şi dorea apoi decât să doarmă. „Odată, la un antrenament, am plecat cu un coleg să iau o baterie din service. Când ne-am întors, avionul cu cei doi comandori - Mihai Ionescu şi Wagner Ştefănel - era în flăcări. Băieţii trebuia să facă un zbor pe spate şi, în timp ce s-au ridicat, nu s-au escamotat flapsurile. O aripă a atins pământul... Wagner a ars cu mâna pe manşă. Mihai, care era pilotul-şef, a încercat să se catapulteze. Numai că avionul era aplecat şi... în loc să fie aruncat în sus, a fost izbit direct de pământ... A fost una dintre cele mai negre experienţe“, îşi aminteşte fostul pilot, încercând să-şi stăpânească lacrimile şi să-şi controleze vocea.
Soţie de pilot Prin ’90, făcea trageri pentru omologarea turnurilor de bord. „Am plecat de pe Kogălniceanu, din Constanţa, şi ne-am oprit la vreo 35 de kilometri în larg. La prima rafală, s-a oprit motorul.
