Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prutul a atins un nou nivel record

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 august 2008 ·

Gospodăriile din judeţul Galaţi aflate pe cursul Prutului nu sunt în pericol de a fi inundate, se arată într-un comunicat al Prefecturii, în ciuda faptului că râul a înregistrat azi, un nivel record de 638 de centimetri.

„Inundaţiile produse până la această dată sunt în albia majoră a Prutului. Nu sunt puse în pericol zonele locuite şi nu se impune evacuarea locuinţelor”, se explică în comunicatul Prefecturii.

Din cauza cotelor record, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a prelungit astăzi avertizarea Cod portocaliu hidrologic pentru judeţul Galaţi până pe 18 august.

Conform înregistrărilor de astăzi de la staţia hidrologică din localitatea gălăţeană Oancea, Prutul a înregistrat o cotă de 638 de centimetri, cu 38 de centimetri peste cota de pericol, şi un debit de 684 metri cubi pe secundă.

„Aceşti parametri i-au depăşit pe cei înregistraţi în iunie 2006, când cota maximă a fost de 622 de centimetri, iar debitul de 627 de metri cubi pe secundă”, se precizează în comunicatul Prefecturii Galaţi.

Pentru râul Prut cota de atenţie se situează la valoarea de 450 centimetri, cota de inundaţie la 550 cm, iar cota de pericol – ultima barieră de atenţionare - se situează la 600 cm.

Apele râului nu au inundat, pănă azi, decât suprafeţe cultivate agricol şi păşuni.

„În satul Rogojeni, comuna Suceveni, s-au inundat o jumătate de hectar şi două fântâni. În vecinătatea amenajării piscicole Şovârca (la sud de Rogojeni), au fost inundate circa 40 de hectare de lucernă şi 45 de hectare de porumb. La Vădeni, opt anexe gospodăreşti au fost acoperite de Prut. În nord-vestul localităţii Vădeni, apa provenind din amenajarea pisciolă Maţa-Rădeanu a inundat două hectare de porumb”, a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea.

Din punct de veder

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum o ora
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 55 minute
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 9 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Un senator PNL solicită grup interministerial pentru salvarea finanțării autostrăzilor A7 și A8 / ”Fac apel la colegii din Guvern să renunţe la atitudinea drobului de sare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că, până la o decizie definitivă a oficialilor europeni în privinţa finanţării autostrăzilor A7 şi A8, un grup interministerial coordonat de un vicepremier ar trebui

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 6 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum o ora
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°