Românii au mai mare încredere în oamenii care intervin la incendii şi în poştaşi decât în cler, relevă un clasament al celor mai bine văzute instituţii. Sursa: Codrin Prisecaru
Clerul stă mai prost la capitolul „încrederea românilor“ decât pompierii sau lucrătorii poştali. Potrivit unui studiu realizat de Institutul de cercetare internaţional GfK, pompierii se bucură de cea mai mare încredere în rândul populaţiei: 94%. Îi urmează, la mică distanţă, forţele armate, cu 90% cotă de încredere şi lucră- torii din serviciul poştal, cu 89%. Biserica, una dintre instituţiile aflate mai întotdeauna în fruntea topurilor de tranziţie, se află în prezent pe locul al patrulea, cu 87%.
Profesorii şi doctorii se află pe locurile cinci, respectiv şapte: în timp ce dascălii sunt apreciaţi de 85% dintre români, doctorii intră în graţiile a 75% dintre aceştia. Jurnaliştii se află pe locul al nouălea, cu 62%, iar poliţia, pe 12, cu 53%. În coada clasamentului se plasează politicienii, bancherii, avocaţii şi magistraţii. Diferenţele sunt însă mari şi aici: în timp ce în politicieni se mai încred doar 14% dintre conaţionali, în cazul bancherilor cota este de 36%, iar în cel al avocaţilor şi judecătorilor - 42%. Nici managerii marilor companii, cu 46% cotă de încredere, sau comercianţii, cu 44%, nu stau mult mai bine.
Studiul, realizat în primăvara acestui an, a avut în vedere nivelul de încredere al populaţiei în 20 de grupuri profesionale şi organizaţii.
Cifrele pentru România nu sunt mult diferite faţă de cele înregistrate la nivelul ţărilor occidentale: pompierii se află pe primul loc şi în rândul cetăţenilor UE, cu 91%, precum şi printre americani, cu 93%. De o încredere ceva mai mare decât la noi se bucură, în Europa, doctorii, care au o cotă de încredere de 83%.
Profesorii vecinilor stau mai bine
În schimb