Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia şi Georgia au semnat un acord de pace

Publicat in Jurnalul, miercuri 13 august 2008 ·

13:15 • Ambele părţi au acceptat cu rezervă acordul de pace, propus de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cel care de altfel a mediat conflictul. Georgia a semnat planul de pace, după mai multe ore de negocieri şi numai după ce din document a fost eliminat paragraful referitor la viitorul statut al provinciilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud.Ambele părţi au acceptat cu rezervă acordul de pace, propus de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cel care de altfel a mediat conflictul. Georgia a semnat planul de pace, după mai multe ore de negocieri şi numai după ce din document a fost eliminat paragraful referitor la viitorul statut al provinciilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud.

MEDIERE.Pacea ar trebui să fie reinstaurată în zona Caucazului după cinci zile de conflict armat soldat cu mii de victime. Potrivit agenţiilor de ştiri, Georgia şi Rusia au semnat un acord prin care îşi retrag trupele din zona de conflict. Totul a fost posibil numai prin medierea preşedintelui francez Nicolas Sarkozy care a făcut, ieri, vizite oficiale atât în Rusia cât şi în Georgia. „Este vorba despre un acord cadru care semnalează principiile şi angajează în cadrul acestora atît partea rusă cît şi cea georgiană. Franţa speră la instaurarea păcii în această regiune”, a declarat preşedintele Franţei. Acordul cadru semnat de ambele părţi va fi discutat la summitul de la Bruxelles de cei 27 de membri ai Uniunii Europene. Înainte de toate, preşedintele georgian a ţinut să precizeze faptul că integritatea teritorială a ţării sale nu trebuie pusă la îndoială de nimeni, de acum înainte. „Nu vrem să lăsăm loc de interpretări - şi cred că şi preşedintele Nicolas Sarkozy este de acord cu mine - asupra faptului că integritatea teritorială şi apartenenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei la Georgia nu pot fi puse la îndoială, în cadrul niciunui proces internaţional”, a decl

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea

Mediafax acum 19 minute
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că şapte poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, în timp ce se deplasau cu o ambarcaţiune pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, ar fi pierdut controlul acesteia şi ar fi

UPDATE - Curtea de Apel Bucureşti a respins cererile de recuzare în dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii ale BEC emise în urma anulării alegerilor prezidenţiale/ Pronunţarea în dosar, aşteptată marţi/ Ce a declarat Călin Georgescu

News.ro acum 26 minute
Curtea de Apel Bucureşti a amânat, luni seară, pronunţarea în dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate în urma hotărârii Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale, până la so

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum o ora
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 5 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

Cine este Cătălin Berenghi, bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea din procesul lui Călin Georgescu împotriva CCR

HotNews acum o ora
Bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, Cristina Ardeleanu, în procesul intentat de Călin Georgescu împotriva deciziei CCR de anulare a primul tur al alegerilor prezidențiale, este Cătălin Berenghi, un fost luptăt

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 7 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

Răzvan Lucescu a fost suspendat pentru patru luni de către Comisia de Disciplină a federaţiei elene de fotbal / Reacţia clubului PAOK

News.ro acum 3 ore
Răzvan Lucescu, antrenorul român al echipei PAOK Salonic, a fost suspendat luni de către Comisia de Disciplină a Federaţiei de fotbal din Grecia pentru o perioadă de patru luni, după evenimentele petrecute la finalul meciului cu AEK Atena. Sancţiune

Cod galben de ceaţă în jumătate de țară, luni seara

G4Media acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în orele următoare în zone din 23 de judeţe, transmite Agerpres. Astfel, până la ora 23:00, va fi ceaţă ce determină vizibilitate redusă su

Sute de prizonieri, eliberaţi în cadrul unui nou schimb între Ucraina şi Rusia

HotNews acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că 150 de militari ruşi au fost repatriaţi din Ucraina, unde fuseseră luaţi prizonieri de forţele ucrainene, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite. În schimbul lor, Moscova a eliberat, la rân

Vremea

București
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
Iasi
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-0°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°