Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vila lui Ceauşescu, cabană de trei stele

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 august 2008 ·

Fosta vilă a lui Ceauşescu de la Bâlea Lac va căpăta statutul de cabană şi va fi redeschisă oficial în septembrie, cu reclasificare la 3 stele. Sursa: Dragoş Popescu

Lucrările de modernizare a vilei fostului dictator Nicolae Ceauşescu, aflată la peste 2.000 de metri altitudine, sunt aproape finalizate.

Vila Paltinu se va transforma în curând într-o cabană ultramodernă, cu jacuzzi. „Vom schimba numele din Vila Paltinu în Cabana Paltinu. Prin modernizările făcute şi noul corp aproape terminat, clasificarea va creşte de la două la trei stele, iar serviciile vor fi şi mai bune“, a explicat Marius Olariu, manager la SC Bâlea Lac SA, firma care deţine acest imobil.

Investiţie de un milion de lei

Conform managerului, deschiderea oficială a Cabanei Paltinu va avea loc luna viitoare. „Lucrările de amploare sunt finalizate. Acum se lucrează la interior şi finisaje. Probabil că în cea de-a doua jumătate a lunii septembrie vom face recepţia oficială“, a mai explicat Olariu.

Managerul societăţii spune că investiţia finală la vilă este de un milion de lei noi, iar banii au provenit din credite luate pe societate şi din fonduri SAPARD. Cabana Paltinu va avea în plus 12 camere noi, un jacuzzi, o terasă acoperită, o parcare proprie pentru turiştii cazaţi, un garaj pentru ATV-urile care se vor putea închiria de la recepţie, internet şi televiziune digitală prin satelit, precum şi o sală de conferinţe şi un restaurant modern.

De iarna viitoare, în apropierea acesteia, va funcţiona şi o pârtie nouă dotată cu baby-lift. În prezent, preţul unei camere duble este de 180 de lei pe zi, cu mic dejun inclus, iar din septembrie tarifele vor rămâne aceleaşi. În total, Cabana Paltinu va avea 36 de locuri de cazare, în 14 camere duble şi două apartamente prezidenţiale, ce vor purta numele soţilor Ceauşescu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 54 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 2 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum 28 minute
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 46 minute
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Ministrul Sănătății: Nereguli grave la Spitalul Județean din Mehedinți. Manageri sancționați

Mediafax acum 28 minute
„În urma controalelor desfășurate la Spitalul Județean din Mehedinți privind modul în care au fost externați și transferați mai mulți pacienți cu afecțiuni neuropsihice, am constatat nereguli grave în respectarea legislației și a protocoalelor medic

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum o ora
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°