Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti, cu bune şi cu rele, prin ochii turiştilor

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 august 2008 ·

Străinii apreciază firea românilor, pub-urile şi muzeele, în schimb ne taxează la capitolul servicii, trafic, poluare şi curăţenia oraşului. Dacă deja locuieşti de ceva vreme în Bucureşti, poate că te-ai obişnuit cu câteva lucruri care definesc oraşul: traficul te enervează, dar îi faci faţă, mizeria de pe străzi te revoltă, dar ţi-ai dat seama că e mai bine să o ignori, iar cu câinii vagabonzi şi cu cerşetorii ai învăţat să convieţuieşti. Străinii, însă, nu „înghit” astfel de lucruri şi analizează Bucureştiul cu un ochi critic. Sursa: Sorin Antonescu Astfel, primim câte o bilă albă pentru muzee, pub-uri şi câteva parcuri precum Herăstrău sau Cişmigiu, dar suntem depunctaţi pentru calitatea serviciilor, mizeria din unele cartiere, poluare şi trafic.

„Aş defini Bucureştiul şi oamenii care locuiesc aici ca fiind unici. Mă simt acasă în Bucureşti datorită prietenilor mei români, iar când plec spre Otopeni sunt tot timpul trist”, spune Pascal Charmot, manager de proiecte la o companie internaţională de telefonie mobilă din Elveţia. Datorită serviciului, Pascal (34 de ani) vine în Bucureşti destul de des, ultima vizită fiind a zecea din 2006 şi până acum. Aici stă, în medie, două săptămâni, iar timpul liber şi-l petrece cu oamenii din echipa pe care o coordonează. Entertainment şi oameni interesanţi Printre locurile care-i plac lui Pascal în Bucureşti se numără terasa La Motoare, Green Hours, OTA Club şi La Scena. După cum se vede treaba, elveţianul e genul petrecăreţ şi are câte o vorbă bună de spus despre fiecare loc în parte. „Aş putea spune că terasa La Motoare este al doilea birou al meu. Sunt fidel acestei terase uriaşe, unde vin oameni interesanţi, şi care este cel mai bun punct de întâlnire din oraş”, spune Pascal. La Green Hours îi place să se relaxeze sub copacul bătrân din curte, iar la OTA Club savurează supa pe care o serveşte după o porţie zdravănă de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 8 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°