» PSD, PRM si UDMR au sustinut la Cotroceni numirea procurorilor la propunerea CSM.
» Liberalii si peremistii au anuntat ca vor vota astazi, in sesiunea extraordinara de la Camera Deputatilor, pentru inceperea urmaririi penale a lui Nastase si Mitrea.
» Social-democratii au cerut ca seful DNA sa fie numit pana in luna septembrie.
Tonul protocolar a fost lasat deoparte la consultarile de ieri de la Palatul Cotroceni pe tema Raportului UE privind Justitia. Imediat dupa strangerile de maini, presedintele Basescu si liderul PSD, Mircea Geoana, au avut un schimb dur de replici. Fara a se uita in ochii interlocutorului, Geoana i-a reprosat sefului statului ca angajamentul de a avea o lege prin care procurorii sa fie numiti de CSM pana la 1 ianuarie 2007, luat la Palatul Cotroceni, in cadrul unor consultari avute in anul 2006, nu a fost respectat. "Suntem in 12 august si o astfel de lege nu a fost aprobata. Este o tema de interes national", a spus liderul PSD, adaugand ca legea referitoare la desemnarea procurorilor de catre CSM a fost adoptata de Camera Deputatilor si se afla acum la Senat, putand fi adoptata in urmatoarele doua saptamani.
Iritat, presedintele a replicat: "Si de ce nu ati adoptat aceasta lege? Eu am vazut replicile dumneavoastra frecvente, agresive si uneori necinstite, dar nu-mi spuneti mie ca nu a iesit legea, pentru ca nu sunt parlamentar si aveti cel mai mare grup parlamentar". Geoana a evitat un raspuns transant afirmand ca "inclusiv un partid" apropiat de seful statului ar putea avea o relatie mai apropiata cu PSD in vederea sustinerii proiectelor. Presedintele Basescu le-a spus reprezentantilor partidelor parlamentare ca incetarea monitorizarii pe justitie trebuie sa fie un obiectiv asumat de toate partidele, tinta fiind ca Romania sa iasa de sub monitorizarea Comisiei in iulie 2009. "Monitorizar