O seară dîmboviţeană într-unul dintre cochetele restaurante bucureştene ce reclamă tainele Orientului avea să mă ­"teleporteze" pentru cîteva ceasuri într-un spaţiu în care se "ţesea" o nouă poveste din cea mai frumoasă "confruntare planetară".

O seară dîmboviţeană într-unul dintre cochetele restaurante bucureştene ce reclamă tainele Orientului avea să mă ­"teleporteze" pentru cîteva ceasuri într-un spaţiu în care se "ţesea" o nouă poveste din cea mai frumoasă "confruntare planetară". Prefaţam, ­astfel, gustativ şi olfactiv, un ­eveniment al cărui gong de început urma să bată – ca un metronom – în ziua a 8-a din luna a 8-a a celui de-al 8-lea an al noului mileniu, la orele 8 şi 8 minute postmeridian. Jocurile celei de-a XXIX-a Olimpiade căpătaseră ­pentru mine, în acest răstimp, parfum şi... gust de ­crizanteme. Nu, nu e nici o greşeală. Aroma puternică a florilor ce îmi marcaseră toamnele revenea într-o... farfurie. O farfurie cu supă. Supa de crap şi crizanteme, preparat unic al bucătăriei chineze, despre care aveam să aflu că se află şi în meniul oficial al Jocurilor Olimpice de la Beijing. Acum, cînd ceasul atît de rotund potrivit a trecut, cînd sportivii lumii au intrat deja în lupta pentru cele mai rîvnite medalii, încerc să reconstitui – urmărind cu sufletul la gură ştirile ce ne parvin dinspre China – mîncarea aceasta în care ­savorile se împletesc în chip neaşteptat. ­Limpezimea apei şi izul reavăn al pădurii se împreunează, o dată cu bucăţile de crap şi cu ciupercile ce îşi ­dăruiesc unele altora ­gusturile. Prazul şi ­ghimbirul se înfrăţesc, vinul leagă toate aceste arome, în vreme ce ­parfumul ­crizantemelor le domină. Un grăunte de sare, un praf de piper negru şi cîteva picături de ulei de susan dau acestui bol de supă virtuţi nebănuite. Ea are menirea să dea forţă celui intrat în cursă. Să-i limpezească mintea şi inima. Să-i dea încred