Ce se va intampla acum, cand invadarea Georgiei de catre trupele rusesti din doua directii este un fapt consumat, iar tot ce pot spera aliatii NATO este ca acestea se vor retrage, dupa ce au distrus infrastructurile civile si militare si au zguduit moralul georgienilor, punand in cauza in mod grav credibilitatea regimului Saakasvili? Pentru a raspunde la intrebare, sa amintim cateva date istorice.
Osetii – o etnie care vorbeste un dialect persan (musulmani in nordul detinut de Rusia, crestini in sudul sub stapanire georgiana) – sunt de veacuri in rivalitate cu georgenii. In 1992 Rusia a trimis in Osetia de Sud, regiune apartinand Georgiei, " trupe de interpunere" (sub mandat ONU), in scopul aparent de a evita noi ciocniri. In realitate, Rusia era parte a conflictului si nu putea sluji de intermediar. Influenta ruseasca in Osetia de Sud s-a consolidat. 80% din populatie detine pasapoarte rusesti, iar guvernul sud-oset, dominat de anumite triburi locale influente, determina politica Osetiei.
O putere separatista sub influenta rusa se gaseste la putere si in Abhazia, pe malul Marii Negre.
Venirea la putere a presedintelui Mihail Saakasvili in 2004 a insemnat enuntarea unui program in doua mari puncte: democratizarea tarii si restabilirea autoritatii centrale asupra regiunilor separatiste. Saakasvili a primit incurajari din partea Uniunii Europene si a NATO. Mai ales din partea NATO, care a instruit si inzestrat armata, lasand Georgia sa spere ca o va sprijini in reintegrarea provinciilor separatiste.
Toate acestea, spre marea nemultumire a Rusiei, careia nu-i surade deloc interventia unei alte puteri in "vecinatatea apropiata", expresie prin care trebuie sa intelegem fostele state sovietice.
Proclamarea Republicii Kosovo in februarie 2008 a deschis cutia Pandorei pentru toate pretentiile unor mici teritorii separatiste, in special di
