Staţia de îmbarcare este România. Destinaţia este Europa. Nu o să vă descriu cum se ajunge la staţia de îmbarcare. E simplu: te-ai născut în România. „Îmbarcare“ e o reminiscenţă a vremurilor de demult, cînd barca era vitală ca mijloc de transport, de comunicare, de supravieţuire. Nu o să vă descriu staţia de destinaţie. E simplu: eşti cetăţean al României, ţară membră a Uniunii Europene. Dacă vrei, ajungi. Atît. Ce-ar mai fi de spus? Totul. Cursa aceasta este una deosebită. Pentru cei din Vest, ea a fost folosită mai demult. Europa a devenit între timp familiară pentru mulţi dintre ei. Pentru alţii, ea este încă mirajul, oportunitatea la îndemînă acum, de a pleca de acasă pentru a se realiza în Europa. Frustrările de acasă sînt împachetate repede într-un bilet de avion, de tren, într-un automobil, într-un container sau alt mijloc legal sau ilegal de transport şi, odată pasagerii ajunşi la destinaţie, începe aventura cuceririi Vestului. Cu orice preţ, cu orice efort, legal sau ilegal, cu pierderea sau transformarea identitară aferentă. Acasă devine un teritoriu lăsat în urmă, urît sau iubit, de vizitat sau de evitat. Cursa te aduce într-o lume construită altfel, ca şi cum dumnezeul care a creat lumea occidentală e altul decît cel al lumii din staţia de îmbarcare. Cum au putut oamenii aceia să realizeze, în secole, ceea ce ţi se oferă ţie acum? Europa, America. Două staţii ale unui tip de destin istoric. Tu cui aparţii? 1666. Marele incendiu al Londrei. Londra este, în această epocă, un oraş cu foarte multe case construite din lemn, acoperişurile fiind din paie. Înţelept, Regele Carol al II-lea ordonase primarului, cu doi ani înainte, să ia măsuri pentru prevenirea incendiilor. În dimineaţa zilei de duminică, 2 septembrie, un incendiu izbucneşte în brutăria regală (!), situată pe o stradă foarte îngustă. Vîntul favorizează, timp de patru zile, extinderea incen