Mai tineţi minte "eu cred că sîntem un popor vegetal"? Vorba asta a Anei Blandiana face, dacă nu mă înşel, 20 de ani. Copiii născuţi în â88, jumătate om, jumătate plantă, au voie acum să fumeze, să bea alcool şi să treacă strada pe verde, spre mall. Cei mai mulţi chiar asta fac. Sau doar asta, punînd bazele unei clientele numeroase pentru clinicile din Viena, peste încă 20 de ani.
Copiii aceştia au învăţat să vorbească cu ochii în televizorul unde curgea duios la vale ultimul congres. Au mers de-a buşilea în timpul Scrisorii celor şase, a lui Brucan şi compania. Au fost ultima generaţie cu scutece spălate de mînă, în apă rece, de multe ori cu săpun de rufe adus de la ţară, acest Carrefour al comunismului românesc. Tot de la ţară mai mîncau cîte un ou şi, cîteodată, fără judecată, chiar găina care îl făcuse. Pentru ei, schimbarea de regim s-a simţit la cîteva luni după Revoluţie cînd, prin gaura din steag, au intrat în viaţa lor Ţestoasele Ninja (să mă iertaţi, poate a trecut mai mult după evenimente), primul desen animat care ţinea mai mult de trei minute, cît era raţia pe săptămînă, înainte.
Pentru noi, copilăria lor e de neînţeles. Au fost prima generaţie care a avut voie să spună la grădiniţă ce se discută acasă. Prima căreia părinţii puteau să-i facă educaţie fără să fie nevoiţi să-i spună "ca să ajungi acolo, trebuie neapărat să nu spui ce gîndeşti". Prima generaţie pentru care cariera nu era legată neapărat de conformism sau obedienţă. Ce mai, copiii ăştia nu au cunoscut decît libertatea: ei nu ştiu jandarmul cu puşca încărcată de pe graniţă şi nici emoţia de a asculta la radio, noaptea, nişte voci libere din altă ţară! Au fost prima generaţie care a putut să folosească întreg vocabularul limbii române, cu sensul originar al cuvintelor. Ar fi trebuit să fie prima generaţie deşteaptă şi verticală, prima generaţie în care aşteptam să revedem ca
