Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Năstase şi Mitrea, scăpaţi de DNA

Publicat in Jurnalul, joi 14 august 2008 · ·

PARLAMENT ● Deputaţii s-au opus începerii urmăririi penale

Deputaţii au votat ieri împotriva solicitării DNA de începere a urmăririi penale în cazurile foştilor miniştri PSD Adrian Năstase şi Miron Mitrea. În urma votului negativ dat în plenul Camerei, dosarele celor doi au fost blocate.

PARLAMENT ● Deputaţii s-au opus începerii urmăririi penale

Deputaţii au votat ieri împotriva solicitării DNA de începere a urmăririi penale în cazurile foştilor miniştri PSD Adrian Năstase şi Miron Mitrea. În urma votului negativ dat în plenul Camerei, dosarele celor doi au fost blocate.

Adrian Năstase a refuzat să îşi exercite votul, rezumîndu-se doar să asiste la cum votează colegii săi, în timp ce Miron Mitrea a absentat de la şedinţa extraordinară de plen, preferînd să plece în concediu. El l-a anunţat însă telefonic, după vot, pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, că îşi va da demisia din Parlament în prima zi a sesiunii ordinare, aşa cum promisese anterior, în cazul în care nu se va da aviz favorabil solicitării DNA.

VOT. Spre deosebire de şedinţa din iunie, în care nu au avut cvorum, deputaţii au reuşit ieri să se mobilizeze şi să fie prezenţi în număr mare în sală. Din cei 326 de aleşi au lipsit doar 48, şi aceştia motivat, după cum au susţinut liderii de grupuri. Astfel, cererile DNA au putut fi supuse fără probleme la vot, însă, cum nu au existat 218 voturi "pentru", au fost respinse. În cazul lui Năstase s-au înregistrat 120 de voturi "pentru", 150 de voturi "împotrivă" şi 6 nule, iar în cel al lui Mitrea, 160 "pentru", 115 "contra" şi unul nul. Deşi a fost vot secret, cu bile, deputaţii PD-L au votat la vedere şi "pentru", potrivit instrucţiunilor de la centru, liberalii au spus că ar fi votat tot favorabil, iar reprezentanţii PSD, PC şi UDMR au băgat bilele în urne după cum le-a dictat conştiinţa. D

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deficitul bugetar din primele cinci luni este aproape la fel de mare ca anul trecut

HotNews acum 39 minute
Deficitul bugetar s-a situat la 3,39% din PIB, după primele cinci luni din 2025, arată datele publicate vineri de Ministerul Finanțelor. În aceeași perioadă a anului trecut, deficitul era de 3,41% din PIB, ceea ce înseamnă că în procente, situația n

Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Subiectele de pe ordinea de zi

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, 30 iunie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței

Cod portocaliu de furtuni: Vijelii și grindină vineri în Județul Sibiu

Mediafax acum 15 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în județul Sibiu sunt așteptate fenomene meteo periculoase: vânt cu rafale de 70–90 km/h, grindină de dimensiuni medii și mari, descărcări electrice frecvente și averse torențiale. În unel

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții mediului bancar din România

Ziua Constanta acum 2 ore
Vineri, 27 iunie, prim-ministrul Ilie Bolojan a avut mai multe întâlniri de lucru cu reprezentanți ai sectorului bancar, în cadrul consultărilor pe care Guvernul le desfășoară cu principalii actori economici. La discuții a participat și viceprim-min

Surse Parchetul General schimbă calitatea lui Călin Georgescu în inculpat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru AGERPRE

Înot: David Popovici, în finală la 50 m liber la Europeanul U23. El a avut al doilea timp al seriilor

News.ro acum 2 ore
David Popovici s-a calificat, vineri, în finala probei de 50 m liber din cadrul Campionatului European de înot pentru tineret (U23), competiţie care se desfăşoară la Samorin. Popovici, care a câştigat seria a cincea, cu timpul 22.02, a avut al doile

Horia Colibăşanu se pregăteşte pentru etapa finală a ascensiunii pe Nanga Parbat, după 22 de zile de aclimatizare - FOTO

News.ro acum o ora
Alpinistul român Horia Colibăşanu se află în tabăra de bază, în cea de-a 22-a zi a expediţiei pe muntele Nanga Parbat (8.125 m) din Pakistan, într-o perioadă activă de aclimatizare şi pregătire pentru ultima parte a ascensiunii. Echipa monitorizează

Cartel Alfa: Nu vom accepta tăieri unilaterale care pun pe umerii angajaţilor din sectorul public întreaga povară a ajustărilor bugetare / Cerem convocarea imediată a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cartel Alfa transmite, vineri, că Ministerul Muncii a găsit resursa financiară pentru cheltuielile celor 5 vice-prim-miniştri, 3 dintre ei fără portofoliu, pe baza austerităţii pentru lucrători şi pr

Israelul lansează un val masiv de bombardamente asupra mai multor zone din sudul Libanului

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a lansat vineri un atac aerian masiv împotriva mai multor zone din sudul Libanului, al treilea atac de acest tip într-o săptămână, pe fondul intensificării acţiunilor sale în pofida armistiţ

Cod portocaliu de caniculă şi cod galben de furtuni în Bucureşti

BusinessMagazin acum o ora
Municipiul Bucureşti se află sub influenţa unui val de căldură intens, cu temperaturi de până la 38 de grade şi disconfort termic accentuat. Totodată, zona este expusă instabilităţii atmosferice în cursul nopţii, când sunt aşteptate averse şi descăr

Vremea

București
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/29°
dum.

18°/30°
lun.

21°/32°
Iasi
acum

30°
vin.

17°/32°
sâm.

18°/24°
dum.

17°/27°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

20°/25°
dum.

18°/25°
lun.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/27°
lun.

19°/28°
Timisoara
acum

26°
vin.

19°/33°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/33°
lun.

19°/35°