Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădiniţa de la mare fereşte copilul de soare

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 august 2008 · ·

Mersul cu familia în vacanţă poate fi câteodată o mare provocare, mai ales atunci când aveţi şi copilaşi cu vârste fragede. Sursa: Razvan Valcaneantu

Aceştia vă pot încurca unele planuri, ca de pildă excursiile de o zi, croazierele etc. Pentru situaţii de acest gen, unele hoteluri mai scumpe pun la dispoziţia clienţilor lor câte o grădiniţă. De pildă, turiştii cazaţi la Hotelul Cocor din Neptun au la dispoziţie o grădiniţă cu orar între orele 10.00 şi 18.00. Acolo se adună zilnic câte 10-15 copii, care cântă, dansează, construiesc căsuţe din cuburi, se uită la desene animate, aşa că grădiniţa este o variantă numai bună pentru copilul cu nevoi specifice vârstei.

Când soarele arde pe plajă la putere maximă, la orele prânzului, copiii nu trebuie sub nicio formă să se expună căldurii şi sunt lăsaţi de părinţi la grădiniţă, unde se joacă împreună cu cei de vârsta lor şi interacţionează, departe de razele „neprietenoase“ ale soarelui. „Cel mai mic copil adus la noi are numai opt luni, dar unii dintre ei sunt şi de 14 ani“, explică Abdula Belgihan, 26 de ani, din Mangalia, care îi supraveghează pe micuţi. Abdula este profesoară de limba română şi engleză şi lucrează la grădiniţa hotelului de mai bine de doi ani.

Părinţii îi aduc aici pe copii în timpul prânzului, când soarele este foarte puternic, când se duc la cumpărături, la plimbare ori la restaurant. „Stăm de zece zile la mare, la Neptun, şi mă bucur că îmi pot lăsa cei doi copii aici, sub supraveghere. În concediu, mai ai nevoie şi de ajutoare“, spune Florentina Boer, o mămică în vârstă de 38 de ani. Şi turiştii străini apelează la grădiniţa de la Hotelul Cocor: familii din Rusia şi Germania îşi aduc aici copiii în perioada sejurului pe care îl petrec la mare.

Drepturi egale cu ale părinţilor

Când cei mici se plictisesc de cântat sau de spus poezii, ies

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°