Trebuie spus de la bun început: californienii sunt o nație de răsfățați. În primul rând, clima este incredibilă. Din aprilie și până în octombrie, acolo nu plouă. Este mereu soare și în general temperaturile sunt agreabile - iarna acestea nu prea coboară sub 10 grade Celsius iar în februarie am prins 16 grade în San Francisco. Relieful este foarte variat, de la litoral de ocean spre munte, iar din avion - care a aterizat pe un senin impecabil - am văzut o sumedenie de păduri verzi, lacuri perfect albastre, stânci și drumuri de munte. Nu cred că acolo are cineva probleme în a alege unde să iasă în weekend. Ca și cum asta nu ar fi fost suficient, infrastructura este de vis. Orice stradă decentă din oraşele lor are 3 benzi pe-un sens. Să fie. Benzi solide, ca să încapă lejer 3 Hummere la nevoie. Trebuie precizat că teoria conform căreia americanii nu mai prizează SUV-urile - sau mașinile mari în general - nu pare să fie valabilă în California. Este plin de monștri de 2 tone, se văd şi ceva Priusuri dar un pic stinghere. De ce merg prost vânzările de mașini mari iar GM raportează pierderi? Poate nu și le mai reînnoiesc atât de des? Mister.

Traficul este foarte relaxat, am auzit doar niște zvonuri că pe una dintre autostrăzi (101) ar fi mici probleme la orele de vârf. În general, acolo șoferii nu claxonează, nu urlă injurii prin geamul deschis și nu împroașcă lumea cu manele la volum mare. Am şi o anecdotă interesantă apropos de asta. Într-o seară în San Jose, mergeam pe stradă și discutam aprins cu un coleg. Prinși de subiect, traversam agale una din ditai “străzile” pe la o trecere de pietoni și am auzit un claxon scurt și foarte timid. Când ne-a picat fisa am realizat că mergeam pe roșu de o bună bucată de vreme iar mașinile ne așteptau cuminți. Prin comparație, într-o intersecție dificilă din București (să zicem la Răzoare) în cel mai bun caz încasam o doză solid