Radu Paraschivescu: "Nu căutaţi cuvântul din titlu în dicţionar, nu-l veţi găsi. "

Dacă totuşi vă interesează definiţia lui, iat-o: „Persoane care, deşi trăiesc în Bucureşti, au optimismul de-a crede că pot dormi noaptea“. Noptimistul se culcă în fiecare seară înfăşurat în speranţa că odihna nu-i va fi tulburată de principalul poluant nocturn al Capitalei: zgomotul. El trăieşte de obicei - dar nu numai - în cartiere unde poliţia ajunge sporadic sau asistă discret. Îl aşteaptă pe Moş Ene nu doar cu ochii închişi, ci şi cu dopuri în urechi. Îşi începe fiecare noapte rugându-se să fie ocolit de asaltul decibelilor auto. Se întoarce pe-o parte, îşi ascunde tâmpla în pernă şi pare pregătit pentru alunecarea în vis. Însă când îi e lumea mai dragă şi iluzia mai aproape, ceva îi curentează ritmurile, planul imediat şi fiinţa.

E ciudat că, într-o lună când atât de multă lume e plecată în concediu/vacanţă, zurbagiii motorizaţi dau impresia că sunt la fel de numeroşi şi activi. Ritualul lor noptatic trimite cu gândul la „Zgomotocicleta“ Constanţei Buzea - un volum de poezii pentru copii deschis de un pişicherlâc lexical cum sunt cu zecile, de la rinocerb la crocodinozaur şi de la ciocănitorinc la anacobră. Ce cuvânt zglobiu, zgomotocicleta! Şi ce departe e năstruşnicia lui inofensivă de realitatea oraşului, de felul cum se face ţăndări liniştea care însoţeşte întunericul. Comandouri ale vacarmului ies pe străzi noapte de noapte, atacând timpanul, nervii şi răbdarea omului. Uneori ai de-a face cu o întrecere între bolizi. Alteori te trezeşte din somn un hârb cu deplasare lentă şi percuţie flatulentă, care îţi trece pe sub geam parcă anume pentru a-ţi face în ciudă. Alteori din boxele maşinii oprite în parcare năvăleşte „încă una mică, de la naşu’ mare pentru ginerică“. În fine, alteori un bezmetic se excită pur şi simplu când aude cauciucurile propriei ma