Operatorii economici, indiferent de forma de organizare si forma de proprietate, au obligatia intocmirii si depunerii raportarilor contabile pe primul semestru al anului in curs, in baza prevederilor Ordinului Ministrului Economiei si Finantelor nr.1958/2008, pentru aprobarea Sistemului de raportare contabil la 30 iunie 2008, publicat in Monitorul Oficial nr.499/03.07.2008.
Potrivit prevederilor legale, persoanele juridice mai pot depune raportarile contabile la 30 iunie 2008 doar astazi si miine. Raportarile vor cuprinde formularele 10, 20 si 30. De asemenea, persoanele juridice vor completa codul privind activitatea desfasurata, potrivit Clasificarii Activitatilor din Economia Nationala - CAEN, aplicabil de la 1 ianuarie 2008. Raportarile vor fi semnate de persoanele in drept, cuprinzind numele in clar al acestora.
De mentionat este faptul ca raportarile contabile vor fi intocmite de directorul economic, contabilul sef al societatii, alta persoana imputernicita sa indeplineasca aceasta functie sau persoana autorizata, potrivit legii, membra a Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania.
Formularele se depun in format electronic si sint listate cu ajutorul programului de asistenta, semnate si stampilate, insotite de o copie de pe codul unic de inregistrare si o copie a balantei de verificare a conturilor sintetice.
Persoanele juridice care nu au desfasurat activitate de la data infiintarii pina la 30 iunie 2008 nu intocmesc raportari contabile, urmind sa depuna o declaratie pe propria raspundere cu toate datele de identificare ale entitatii. O declaratie similara vor depune si persoanele juridice care se afla in curs de lichidare, conform legii.
Nedepunerea sau depunerea cu intirziere a declaratiilor fiscale se sanctioneaza cu amenda de pina la 5.000 de lei.
Operatorii economici, i