Prietenului Bedros Horasangian îi datorez sugestia de a revizita "mahalaua armenească" de odinioară, unde mi-a semnalat o casă înaintea căreia nu mă oprisem niciodată. Pe strada Logofăt Luca Stroici, la nr. 9 A, o placă de bronz, alături de marchiza cu felinar de la intrare, aminteşte discret că acolo a locuit Mateiu Ion Caragiale (1885- 1936). Casa, parter şi etaj înalt, a fost a fiicelor poetului Gheorghe Sion. Acesta murise din 1892, aşa că, probabil, clădirea apărută după cîţiva ani l-a avut ca proprietar pe un ginere al poetului academician, Eugeniu Voinescu, care a trăit pînă în 1909. Prin urmare, casa are o sută de ani şi se ţine foarte bine pentru vîrsta ei. Voinescu, în tinereţea sa, petrecută la Odessa, cunoscuse desigur opera vestitului pictor armean de acolo Aivazovski şi, după acest exemplu, a pictat marine (mai bine decît, mai tîrziu, comandorul Ştiubei!).
Cealaltă fiică era încă nemăritată la 63 de ani, cînd Mateiu Caragiale i-a cerut mîna. Diferenţa de vîrstă, de un sfert de secol, nu l-a speriat pe mire, care căuta de mult o "partidă": cu intenţii matrimoniale, îi făcuse el curte şi Anei Melik, a cărei locuinţă, "casa aceea bătrînească", există şi ea, în strada Spătarului, adăpostind astăzi un muzeu destul de heteroclit (colecţia Răuţ). Marica Sion îi aducea ca zestre o moşioară, la sud de Urziceni. Nunta a avut loc în 1923, la Schitu Darvari, iar în 1928, Mateiu, cu obsesia lui heraldică, a înălţat pe conacul de la "Sionu" un stindard propriu, blazonat, pe care cîmpul scutului era despărţit de o linie orizontală, verde şi galben (aur), cu doi îngeri ca tenanţi.
Se pune întrebarea: cît de bucureştean era autorul Crailor? "Sînt bucureştean", spune Pantazi, personajul în care se oglindeşte Mateiu, "lumina zilei am văzut-o pe Podul de Pămînt, în casele părinteşti din faţa Viişoarei". Podul de Pămînt este vechiul nume al Căii Plevnei,
