Se spune ca "un oras care nu-si cunoaste trecutul, este ca un copil care nu-si stie parintii". Noua, brailenilor, ne-a fost dat sa cunoastem, fara voie insa, trecutul rastalmacit de veneticii de la Rasarit si sa-i uitam aproape cu desavirsire pe aceia care au adus urbei bogatia si faima pe care, probabil, nu le va mai dobindi niciodata. Se cuvine, deci, sa lasam izvoarele sa vorbeasca, iar noi, cei adesea mintiti si inselati, sa ne intoarcem privirile catre trecut, sa-i cunoastem mai bine pe cei care au facut, cu adevarat, cinste Brailei. In fiecare joi, in aceasta pagina, cotidianul "Obiectiv" scoate la lumina, din subconstienul colectiv al urbei, cite o personalitate. O personalitate marcanta din arta, cultura sau politica. Astazi, avocatul si gazetarul Bazil Clony, directorul cotidianului "Curierul", fost presedinte al Asociatiei Presei Brailene, om de afaceri, fost presedinte al Sindicatului Viticol si al Sfatului Negustoresc, unul din organizatorii manifestatiei anticomuniste din 8 noiembrie 1945.
Reprezentativ pentru viata Brailei interbelice, avocatul Bazil Clony a intrat, ca si Nedelcu P. Chercea, in legenda, numele sau fiind asociat cartierului aflat pe locul fostelor sale proprietati. Batrinii din "Cartierul Clony" si brailenii de virsta a treia isi amintesc, cu siguranta, de cunoscutul gazetar, care-si facea veacul la Clubul Regal, in compania cetatenilor de vaza ai urbei. Simpatic, pus pe glume, inteligent, bun organizator, Bazil Clony a fost, ani la rind, sufletul Asociatiei Presei Brailene, al carui presedinte era. An de an, a organizat "Balul Presei Brailene" de la Teatrul Comunal (actual "Maria Filotti") si a reprezentat interesele gazetarilor. De asemenea, a organizat o multime de intilniri intre mari scriitori romani si brailenii de rind, asa cum a facut-o ing. Gh. T. Marinescu, parintele revistei "Analele Brailei". Bazil Clon