După ce au depus la FRF solicitarea ca finala Cupei României din acest sezon să se dispute pe arena „Ion Oblemenco“, oficialii Ştiinţei s-au adresat forului conducător şi în altă privinţă. Clubul din Bănie a înaintat ieri un memoriu prin care cere suspendarea lui Jeremie Njock pe motiv că jucătorul a refuzat să se prezinte la echipă.
Atacantul camerunez aflat sub contract cu Universitatea a evoluat sub formă de împrumut la gruparea belgiană de ligă secundă AFC Tubize, accidentându-se în ultimele partide ale sezonului trecut. Njock i-a înştiinţat pe olteni că nu se mai poate conta pe el tot restul anului, din cauza unei rupturi de ligamente, dar nu a trimis clubului nici un act oficial care să ateste acest lucru, ci doar nişte fotografii. „Având în vedere situaţia contractuală a fotbalistului, regulamentul ne dă voie să-l suspendăm maximum trei luni. Jeremie Njock va avea şi salariul diminuat pe toată această perioadă. Corect ar fi fost ca el să se prezinte la echipă, pentru a trage şi noi concluziile asupra accidentării sale“, a declarat pentru craiovamaxima.ro administratorul delegat al Ştiinţei, Dan Idita.
Fotbalistul african a luat ca pe o glumă demersul grupării craiovene. „Asta-i tare, mi se pare o glumă bună. Cum să suspenzi un jucător accidentat? Am trimis poze cu piciorul la care m-am operat de două ori până acum, nu ştiu ce-aş mai fi putut să fac. Avocatul meu le-a explicat celor de la Universitatea că am probleme mari să mă deplasez, de aceea nu am revenit în România“, a explicat Njock. Acesta a mai precizat că nu are de gând să renunţe la fotbal şi că vrea să-şi ducă la bun sfârşit contractul cu Ştiinţa.
Clubul oltean a primit ieri o telegramă de convocare la lotul naţional Under 17 pentru atacantul Cătălin Crăciun, acesta urmând să participe la un turneu de pregătire în Italia, în perioada 17 august - 3 septembrie. După ce au depus la FRF