In ultimii 19 ani, Romania a pierdut la fel de multa suprafata de padure precum au pierdut alte tari pe durata intregului secol trecut. O astfel de pierdere brusca si catastrofala a evidentiat necesitatea imperativa de a proteja ceea ce a mai ramas din paduri printr-un efort combinat, care sa aiba in vedere protectia biodiversitatii, reconstructia padurilor existente, prevenirea in mod eficient a incendiilor de padure, precum si reglementarea exploatarii lemnului.

Pana de curand, obligatia de a se conforma legilor destinate sa protejeze padurile romanesti a fost mai mult evitata sau ignorata, decat pusa in aplicare si respectata. Aceasta s-a datorat pe de-o parte celor saraci care in lunile de iarna depind de lemnul taiat ilegal si pe de alta parte celor care din cauza lacomiei au ales pur si simplu sa ignore legea si gravele efecte pe care le produce defrisarea necontrolata.

In martie 2008, Parlamentul Romaniei a adoptat prin Legea 46/2008 un nou Cod Silvic (denumit in continuare „Codul Silvic”). Intrucat legea anterioara a fost modificata de nenumarate ori, iar confuzia creata de aceste modificari a condus ea insasi la numeroase acte de despadurire, Parlamentul a fost nevoit sa regandeasca un nou Cod Silvic. Acest nou Cod Silvic intruchipeaza dorinta Guvernului de a preveni defrisarile necontrolate, de a face publicul constient de pericolul despaduririi si de a pune in aplicare o lege mai bine mestesugita si mai inteligibila.

Dreptul de proprietate asupra padurilor in Romania

Codul Silvic prevede ca padurile pot face atat obiectul proprietatii publice cat si private, dar oricare ar fi forma de proprietate, padurile sunt de interes national, cazand astfel in sfera protectiei statului si nu a autoritatilor locale. Legea permite proprietarilor de paduri, care sunt persoane private, sa le utilizeze, sa le vanda sau sa le ins