Controlorii de la "Ying-Yang Security", firma care a efectuat aproape doi ani controlul biletelor pe mijloacele de transport ale "Braicar" s-au plins la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Braila ca angajatorul nu le-ar fi respectat drepturile. Ieri dimineata, un grup format din aproximativ 17 persoane, angajati ai firmei de paza, au venit la sediul ITM solicitind o audienta la seful institutiei, pentru a se plinge ca le-ar fi fost incalcate anumite drepturi. Concret, controlorii au explicat inspectorului sef al ITM Braila, Dumitru Vaduva, ca nu si-ar fi luat bonurile de masa de mai multe luni, ca nu li s-ar fi acordat concediile de odihna si ca preavizul de concediere a fost emis fara respectarea conditiilor legale. In ceea ce priveste nemultumirile reclamantilor, conducerea firmei de paza a explicat ca sint temeri neintemeiate, intrucit abia la incetarea raporturilor de munca va fi efectuata lichidarea, moment in care le vor fi acordate toate drepturile de care beneficiaza potrivit legislatiei in vigoare. "Celor 17 persoane care lucreaza la compartimentul control pe mijloacele de transport li s-a propus continuarea activitatii in cadrul firmei si este optiunea dumnealor. Problema este ca de doua zile controlorii nu au mai efectuat verificari pe autobuze si tramvaie, desi contractul de colaborare cu “Braicar” expira in ultima zi a acestei luni. Practic, oamenii lipsesc nemotivat de la munca si daca situatia continua, ne vom gindi daca se impun sanctiunile prevazute de lege in astfel de cazuri, dar speram ca nu se va ajunge acolo", ne-a declarat Cornel Musat, administratorul firmei de paza.
La rindul sau, inspectorul sef al ITM Braila, a precizat ca petitia formulata de controlori va fi verificata, iar in situatia in care cele reclamate se vor adeveri vor fi dispuse masurile necesare de reintrare in legalitate.
Reamintim ca la finele lunii t