Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţiile din Hălmeag, într-o expoziţie la Muzeul de Etnografie Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 15 august 2008 ·

Rodul cercetărilor etnologilor din Braşov, a celor de la Universitatea Bucureşti şi de la Asociaţia Etnologilor din România a fost prezentat ieri, la Muzeul de Etnografie Braşov, într-o expoziţie inedită. Expoziţia, la vernisarea căreia a fost invitat chiar şi un grup de localnici, prezintă viaţa, tradiţiile şi obiceiurile din satul Hălmeag. Sat locuit în majoritate de maghiari, renumit mai ales pentru meşteşugarii săi, este de asemenea reprezentativ pentru arhitectura sa în piatră – o raritate pentru zona Braşovului - din păcate acum în curs de degradare. Totodată, investigaţiile etnologilor, efectuate anul trecut, au urmărit tot ceea ce este reprezentativ pentru identitatea mediului rural, de la obiceiuri şi tradiţii, la port şi mentalităţi. Fotografii inedite din Hălmeag, reconstituiri ale portului popular sau interviuri înregistrate sau filmate cu locuitori ai Hălmeagului, produse meşteşugăreşti, acestea sunt doar câteva dintre atracţiile acestei expoziţii, ce stă mărturie pentru degradarea din ce în ce mai evidentă a valorilor tradiţionale rurale. „Hălmeagul era altădată recunoscut pentru meşterii săi dulgheri şi zidari. Moda urbană, însă, începe să-şi pună din ce în ce mai mult amprenta asupra comunităţii tradiţionale a Hălmeagului. Se pierd meşteşuguri, portul tradiţional suferă modificări, tinerii încep să plece într-un număr din ce în ce mai mare din sat”, declara directorul Muzeului de Etnografie, Ligia Fulga.

Prezentarea satului Hălmeag este ultima parte a proiectului naţional „Sate tradiţionale din România – Deschideri spre Europa”. Proiectul finanţat de Ministerul Culturii şi Cultelor şi de Consiliul Judeţean Braşov, desfăşurat pe parcursul a doi ani, a urmărit să consemneze tradiţiile şi valorile locale din Mândra, Şercaia, Şona şi Hălmeag. Acestea patru localităţi au fost alese datorită faptului că se află pe traseul viitoarei autostrăzi Braşov-

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 53 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum 2 ore
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 5 ore
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°