Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În trei decenii, albii vor fi minoritari în SUA

Publicat in Adevarul, vineri 15 august 2008 ·

Un raport al administraţiei americane arată că minorităţile rasiale vor domina America Populaţia albă nu va mai fi majoritară în Statele Unite, începând cu anul 2042, relevă un

Un raport al administraţiei americane arată că minorităţile rasiale vor domina America

Populaţia albă nu va mai fi majoritară în Statele Unite, începând cu anul 2042, relevă un sondaj realizat de Institutul pentru Evidenţa Populaţiei de la Washington.

În aproximativ trei decenii, actualele minorităţi rasiale vor deveni majoritare în Statele Unite, se arată într-un raport dat publicităţii ieri la Washington, realizat de Institutul pentru Evidenţa Populaţiei. Raportul se bazează pe rata natalităţii în rândul minorităţilor rasiale, în comparaţie cu cea din rândul albilor.

Documentul susţine că, până în 2042, adică cu zece ani mai devreme decât se preconiza, rasa albă va fi minoritară în Statele Unite. Actualele estimări arată că, în 2010, aproximativ 65 de procente din populaţie va fi formată din rasa albă. Proporţia se va reduce substanţial până în 2030, deoarece în rândul rasei albe rata mortalităţii este mai mare decât cea a natalităţii.

54% hispanici şi asiatici

Minorităţile rasiale vor ajunge la 54 de procente până în 2050, în condiţiile în care populaţia Statelor Unite va atinge în acel moment 439 milioane de persoane. Cea mai mare creştere va fi în rândul hispanicilor.

Se estimează că aceştia vor depăşi, în 2050, 133 de milioane. În cazul acestora, la natalitatea peste medie se adaugă şi rata ridicată a imigraţiei.

Populaţia de origine asiatică va cunoaşte, de asemenea, o creştere substanţială. Astfel, de la aproximativ 4,5% în 2010, numărul acestora va creşte până la aproximativ 8% în 2050. În mod surprinzător, raportul evidenţiază o mică scădere în rândul populaţiei de culoare. Aceasta va cunoaşte o scădere de la 12,2% în 2010 la 11,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 6 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°