Afară, vipia nu şi-a atenuat gradele, aici însă, în Filarmonică, gotica Notre-Dame de Sion, înserarea e una de răcoroasă ascultare. Anotimpurile lui Vivaldi sună princiar în densa lor întreţesere.
Dinspre fotoliul de-alături, undă de parfum scump, otrăvitor în indicibila lui esenţă. E o Demi Moore, demnă în majestuoasa-i cabrare. Armani? Dior? Lancôme? Chanel? S-o întreb?
Donquijotul Bouşcă îşi apăra pleşuvia cu o canotieră de culoarea viţei coapte, ţinută cam la o palmă de ţeastă, ritos, ca şi cum ar fi trecut în revistă o bănuită companie de pifani. Erau anii cumpliţi cînd, temerar, pictorul îi oprea pe cei ce tocmai ieşeau din cinematograf, apostrofîndu-i: Treziţi-vă! Nu picta... în peisaj, cum o făceau confraţii lui ieşeni de generaţie, pînzele lui, cu cetăţui bîntuite de nouri vineţii, erau de o încordare vecină cu nebunia.
Cămăruţ bătea colinele unui Iaşi de plain-air molcom, captînd irizările de la un deal la altul. Surprins în faţa şevaletului portabil, îţi oferea, în loc de salut, zîmbetul lui mare, de cal blînd.
Craiu, precum Chardin, nu ieşea din uliţa lui: căierii, năduşiţi de focul amiezii, ciocneau căni de lut la birtul rezemat de unitatea de pompieri. Ciocnea cu ei.
Popa, înfricoşat de... dosarul lui parizian, aureolat, acesta, de capitalistul Lhote, întreba, candid: Ce se mai pictează, dragă?, după care te lua la braţ ca Chevalier şi te invita la bodega de-alături, reînviind onomatopeic scene de destrăbălat french-cancan. Ca să fie totuşi pe linie, picta un biet lac Ciric, aflat în plină sistematizare de şantier patriotic.
Dincolo, într-o Muntenie mult mai parşiv locvace, taciturnul boier Catargi, din rasa Pallady, îşi legăna talia de urs cu şevalet în spinare prin luminişurile din preajma Sinaiei, retrăgîndu-se, în apus, la Peleş, unde încă mai exista un Pelişor ce
