Daniel Morar, de-acum procuror-sef interimar al Directiei Nationale Anticoruptie si, probabil, curand inlaturat total de la conducerea ei, are toate motivele sa iasa din scena cu capul sus. Ce-i drept, in final a ajuns si domnia sa una dintre victimele Partidului Jafului – bine cunoscut gratie membrilor sai fondatori PSD, PNL, UDMR etc. –, dar macar a dat serios de furca caracatitei politice prin cerbicia cu care s-a dedicat cazurilor de inalta coruptie.
Dosarele instrumentate pe parcursul mandatului sau au relevat o serie de fapte incontestabile, devenite intre timp notorii. Eforturile sale au atras atentia opiniei publice interne si internationale, determinand publicatii ca "The Economist" sa-si informeze cititorii de pretutindeni asupra situatiei din Romania, o tara in care "coruptia nu echivaleaza defel cu necinstea". Fireste ca nici unul dintre politicienii ajunsi nababi chipurile in baza salariului de parlamentar sau demnitar nu au fost condamnati, dar este ridicol a-l culpabiliza pe Morar pentru acest neajuns. Exact ca in epocile Iliescu si Ceausescu, cei mai multi dintre judecatori inca se mai supun si astazi viziunii si vrerii stapanilor lor politici ori de cate ori trebuie sa dea un verdict in cazul unui politician.
Dintre toti romanii alesi sau nealesi, s-ar zice ca Morar a fost cel mai tenace in privinta respectarii cerintelor UE referitoare la depolitizarea justitiei si egalitatea in fata legii – cerinte agreate, toate, de Romania anterior aderarii ei la Uniune. Poate fi considerat chiar patriot, dat fiind ca succesul strategiei sale ar fi dat romanilor suficienta confienta pentru a nu mai lua calea emigrarii, preferand sa-si canalizeze energiile si talentele in recladirea propriei tari. S-a dovedit un european ireprosabil, facand tot ce i-a stat in putinta pentru a preveni extinderea coruptiei si a faradelegilor – atat de agreate
