Noua proze vechi. Fictiuni ilicite* deschide sertarul prozei scurte a lui Petru Cimpoesu si, infatisandu-i continutul, il pune in legatura cu restul vizibil al operei. Ansamblul este astfel aproape intregit.
Prima sectiune grupeaza, sub un titlu voit ambiguu (noua poate fi numeral, dar si adjectivul noi, intr-o forma mai veche), proze finalizate inainte de Revolutie, in timp ce a doua propune fictiuni "ilicite" scrise si publicate in reviste dupa 1989. Realitatea socio-culturala s-a modificat pe ici, pe colo, prin partile esentiale. Intr-o parte, avem lupta pentru pace, miscarea artistica de amatori, joile tineretului, fixativul polonez, lamele de barbierit Wilkinson si berea care nu prea "se da". In cealalta, descoperim postmodernismul bine organizat, pe linie guvernamentala, care ne va introduce in NATO, precum si un jeep oficial aducand in provincie exponenti autorizati ai idealurilor si alegerilor democratice.
Daca insa oamenii se mai schimba, omul ramane acelasi. Interesul lui Petru Cimpoesu e de a-i descoperi, sub straturile protectoare de acomodare sociala, alibiuri profesionale, viata in colectiv si in cuplu, eul secret, nefalsificat. Pana sa ajunga la acest sufletel atat de bine ascuns, autorul decarteaza si exploateaza in registru comic automatismele de comportament si limbaj ale personajelor. In fond grave, majoritatea prozelor sunt suculente, delicioase prin aceasta disparitate bine controlata.
Pe locul unu, la capitolul umor, se claseaza Milionarul american (pacat de finalul facil!), cu savuroasa intalnire dintre eroul titular, naratorul mai amarat, autohton, si o "individa" care apare ca din senin la masa celor doi si incepe s-o faca pe desteapta. Americanul avut debiteaza numai clisee cu milionari in dolari, nefericiti in forul lor interior. In schimb, intrusa are un vocabular si un bagaj cultural care-i lasa pe convivii masculini
