Sunt foarte puţini regizori care sunt capabili să sondeze universul copilăriei, poate şi pentru că adultul pierde ireversibil acel contact cu miracolul, o anume disponibilitate şi curiozitate în faţa lumii. Însă, lumea copilăriei la Ghobadi este murdară de nămol şi are lipsă un picior, o mînă sau chiar două, poartă ochelari uneori şi ţine în miezul ei o covîrşitoare tristeţe. Înainte de declanşarea războiului între SUA şi Irak, în tabăra de refugiaţi kurzi, la graniţa cu Turcia şi Irakul cea mai bună profesie este cea de genist, meserie în care te formezi direct pe terenul minat. Copiii s-au specializat în deminarea zonelor pline de mine de tot felul, - cele americane au reputaţia de a fi de calitatea întîi -, mine antipersonal destinate mai puţin să omoare, cît să mutileze. Este singura lor marfă vandabilă pe orice piaţă şi o meserie care are viitor cu venirea americanilor. Întreaga suflare sub 10 ani îl are ca lider pe Kak Satellite (Soran Ebrahim), ochelaristul inteligent, imaginativ, carismatic care ştie să-şi conserve autoritatea asemeni unui lider de sindicat. Singurul care ştie să instaleze o antenă de satelit, pentru ca toată comunitatea de refugiaţi aşteptînd provindenţiala venire a americanilor să poată afla ştirile despre război, evitînd totodată canalele interzise de Islam, Kak Satellite este sufletul întregului sat. Aşezaţi în semicerc ca într-o poză de epocă de pe vremea cînd colonelul Lawrence circula de la un trib la altul pe drumuri de deşert şi prin ueduri, vechii şeici cu cănile de cafea în mînă, de o sobrietate aproape hieratică aşteaptă ca băiatul să găsească un canal de ştiri. Kak Satellite serveşte drept translator pentru că şeicii nu înţeleg o boabă engleză, şi numai apariţia la televizor a lui Saddam Hussein îi conectează la propria limbă. Kak Satellite, liderul absolut îşi vede o clipă subminată autoritatea de un "străin", Hengov (Hiresh Fey