Surse din grupul de presă Intact susţin că Mihai Craiu a fost demis ieri din funcţia de director general al cotidianului "Jurnalul Naţional". "Rămân administrator şi acţionar în mai
Surse din grupul de presă Intact susţin că Mihai Craiu a fost demis ieri din funcţia de director general al cotidianului "Jurnalul Naţional". "Rămân administrator şi acţionar în mai multe firme alături de familia Voiculescu. Am părăsit doar funcţiile executive", a declarat Mihai Craiu pentru "Adevărul".
Craiu va fi înlocuit, de la 1 octombrie, de Marius Tucă (foto), în funcţia de director general la "Jurnalul Naţional", şi de Gabriela Vrânceanu Firea, pe aceeaşi funcţie, dar la "Săptămâna financiară".
Mihai Craiu deţine 22,5% din participaţiile la firma Săptămâna Financiară SRL, editorul revistei cu acelaşi nume, parte a grupului Intact. Ceilalţi asociaţi sunt Camelia Voiculescu (67,5%) şi Gabriela Vrânceanu Firea (10%). El mai deţine agenţia Media Consulta International.
Mihai Craiu a mai spus că va continua contractele dintre firma sa, Media Consulta, şi Intact până la finalul anului, după care se va orienta spre alte companii de media.