Guvernul României a decis majorarea burselor pentru elevii şi studenţii aflaţi la specializări în străinătate şi pentru bursierii statului român din Republica Moldova sau Ucraina. Cei care au burse în România au fost „uitaţi“. Elevii, studenţii, masteranzii, doctoranzii, medicii aflaţi la specializare şi cursanţii din Republica Moldova şi Ucraina, cei de origine etnică română din afara graniţelor ţării, cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, precum şi cetăţenii străini, bursieri ai statului român, care studiază în instituţii şi unităţi de învăţământ din România, vor primi, începând cu anul şcolar/universitar 2008-2009, burse mai mari cu 80%. Elevii şi studenţii vor primi 65 de euro pe lună. Masteranzii, medicii aflaţi la specializare şi cursanţii aflaţi la stagii de specializare/perfecţionare postuniversitară vor primi burse constând în echivalentul în lei al sumei de 75 de euro pe lună, iar doctoranzii vor primi burse constând în echivalentul în lei al sumei de 85 de euro pe lună.
Performanţe mari, burse mici
Cu toate că nici aceste sume nu sunt foarte mari, beneficiarii pot fi cât de cât mulţumiţi. Bursele elevilor şi studenţilor care studiază în România au rămas însă la fel. Cele mai mici burse care le revin studenţilor sunt cele sociale şi sunt de 100-150 de lei pe lună. Studenţii mai primesc burse de merit - 250-350 de lei pe lună - dacă au media semestrială de minimum 9,60. Bursa de performanţă se acordă celui mai bun student de la fiecare specializare, care trebuie să aibă medii mai mari de 9,70 şi să fie premiant la concursuri naţionale sau internaţionale, cu lucrări de specialitate publicate şi implicat în cercetare. Răsplata este o bursă de 300-400 de lei pe lună. „Este bine că au mărit bursele pentru unii, dar nu ar trebui uitaţi nici studenţii care învaţă în România şi care au performanţe aici. Banii din burse nu le ajung nici pent