2 iunie 1958. Orbul pe stradă, Ilie, miliţianului pe care mai mult îl simţise, după glasul cu care îşi îndemna cetăţenii să circule.
- Eşti în patrulare pe-aicea?...
- Da,.. da,... sunt Ilie,... merg alături de matale. Suntem pe bulevard. Ştii care...
- Ştiu,... ştiu, vai de mine şi de mine...
- Ei, fii atent să nu te lovească vreo maşină...
- Sunt,...sunt... Da e ceva nori pe cer, ori să mi se pară mie... Parcă e a ploaie...
- E încolo, spre şosea... poate diseară plouă...
- Auzi, tov. Ilie... am citit în ziar... adică n-am citit eu, zicea unu că-a citit că o să avem o vară ploioasă... O fi aşa?...
- Mai ştii... S-ar putea.
Orbul ridică puţin bastonul său alb de nevăzător, - şi zice: O iau încoace, în Amzei, să iau nişte zarzavat, face nevastă-mea o supă...
- Bine face Ilie, atent la semafor, da, coana Evdochea ce face?...
- Bine, bine, o cam dor şelele...
- Ei, trece...
- Eu m-aş duce... Până acilea mă aduse nepotu-meu, Sile, care nu-ş ce umblă p-acilea, - mă lăsă singur-singurel...
Ilie râse, apoi întrebă:
- Vrei să te trec io strada?...
- Păi, dacă vrei... Văd că Sile nu mai vine...
- Las-că-i spun eu că te-am trecut, - pă Sile îl ştiu...
- Bine, atunci să trecem... Şi orbul ridică bastonul.
Miliţianul interveni, - las-că nu merge aşa... te conduc io... şi înălţă braţele încrucişate.
La ora aceia nu prea circulau maşini. Ilie se apropie de orb şi-i spuse să meargă liniştit şi să nu mai ridice bastonul, că mai mult încurcă. îl luă de braţ, nu înainte de a face un semn către automobiliştii care treceau la ceasul acela pe bulevard. Şoferii se opriră, şi miliţianul, ţinându-l de braţ pe orbul care mergea în felul lui, dezordonat, păşi înainte prin faţa maşinilor ce staţionau.
Rar, cu toată grija, miliţianul îl conduse pe z
