Cercetători ai Universităţii Reading din Marea Britanie l-au prezentat miercuri întregii lumi pe Gordon, primul robot controlat exclusiv de un creier biologic.
Creierul primitiv al cyborgului, poreclit de presa internaţ ională „Frankenrobot“, este format din aproximativ 100.000 de neuroni recoltaţi de la fetuşi de şobolan. După ce au fost transplantaţi, neuronii au fost puşi într-un mediu cu nutrienţi, străbătut de 60 de electrozi, care funcţionează ca o interfaţă între ţesutul organic şi partea mecanică, preluând impulsurile electrice ale neuronilor şi trimiţându-le către roţi.
Gordon este capabil să înveţe singur, spun cercetătorii. Când se loveşte de un zid, senzorii trimit un mesaj către creier, care, după un timp, poate învăţa prin repetiţie şi în situaţii similare opreşte la timp înaintarea robotului. Experimentul este numai în faza de pionierat, deoarece în lipsa unei stimulări externe, minicreierul „se usucă şi moare“. Neuronii prelevaţi din fetuşii de şobolan sunt încorporaţi într-o incintă specială cu mediu şi temperatură controlate riguros. Acest „creier“ poate comunica prin Bluetooth cu „corpul“ pe care-l controlează.
Reuşita cercetătorilor britanici are implicaţii foarte importante pentru medicină. Observaţiile experimentului i-ar putea ajuta pe medici să înţeleagă secretele memoriei şi felul în care creierul învaţă noi lucruri. O înţelegere care ne-ar putea oferi armele necesare în lupta cu boli grave precum Alzheimer sau Parkinson, notează AFP.