Cu un an înainte de "a-mi lua lumea-n cap", mi-a apărut la Editura Cartea Românească, în admirabile condiţii grafice, culegerea Celălalt. Nu mă plâng, cartea a fost bine primită de critică, inclusiv de unii comentatori îndeobşte severi cu mine! Fireşte, acest al 7-lea volum nu e scutit de păcatele mele dintotdeauna. Un nesuferit retorism compromite poemul Pierdere; ca şi pe un altul, Tablou naiv - rău construit, pe deasupra; ca şi pe o vociferantă Gelozie: "Voi, laşilor, vânduţilor, năpaste / Din neştiut, de ce se abătură / Pe ţărmul meu atâta spor de oaste / Atâta jaf şi mincinoasă ură?"
În plus, am îngreunat şi această culegere cu un ciclu de recuperări din anii 1956-1963, întitulat "Caiet": nici una din cele şase piese de tinereţe nu merita transcrierea, totul se mărginea la răsfăţuri de vocabule şi versificaţie, la limita anonimatului pretenţios. Moralia cheltuie 6 catrene pentru a rosti sentenţios abstracţiuni înrudite cu nerozia! Unele poeme ratate nu reuşesc să capete viaţă, iar altele, ca Moralia, se nasc moarte! La fel ca văicăreala din Altoi, la fel ca Ornic...
Aspectuosul volum din 1972 cuprinde totuşi, şi cele mai multe poeme definitorii ale încă tinerei mele maturităţi! Cel dintâi, Fântâna dă măsura lirismului la care speram să ajung, fie şi din când în când; glasul îndârjit al eului liric domină visarea şi îi dă viaţă:
Dus de vis ca vălul miresei în joc,
dus de vis peste goluri,
pe unde talpa-i uşoară şi încrezătoare.
Şi o bătaie a inimii poate fi treaptă
şi o zbatere a pleoapei, pe înalta spirală!
Din glezne porneşte abisul
luminii, rugina sorilor morţi,
legănarea de val a genezelor.
Ci, după multa suire, iată pereţii fântânii,
marile ghizduri şiroind de întuneric:
eşti în adânc, zidit până la stele -
atât de departe e timpul de afară!
Ciutu
