In timpul vieţii, Florin Mitroi a avut o singură expoziţie personală, cea de la Catacomba, pe cea de-a doua, împreună cu Marin Gherasim şi Dup Darie, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, n-a mai apucat să o vadă deschisă, şi a mai expus, din cînd în cînd, la saloane şi pe la alte expoziţii de grup. Postum, i s-a organizat o expoziţie la Galeria H'Art, iar acum, o altă expoziţie poate fi vizitată în galeria de la subsolul Librăriei Cărtureşti. Opera sa, vastă şi profundă în acelaşi timp, este realmente necunoscută. Cele cîteva zeci de lucrări care au circulat pînă acum, de cele mai multe ori solitare, pot să identifice doar prezenţa şi stilul pictorului, dar nu pot, în nici un caz, aproxima anvergura întregului şi traseele atît de complexe ale gîndirii sale plastice.Cercetător al limbajului, însă fără gesticulaţii avangardiste, cu o pregnantă componentă afectivă în expresie, dar lipsit de orice sentimentalism, artist cu un puternic mesaj spiritual, în absenţa oricărui dezmăţ retoric sau a vreunei iconografii denotativ-ecleziale, Florin Mitroi a lăsat totul pe seama posterităţii. A unei posterităţi pe care nimeni nu o poate încă evalua sub raportul generozităţii, dar care nu lasă nici un dubiu în ceea ce priveşte ingenuitatea. Posteritatea lui Mitroi continuă să aibă două caracteristici indiscutabile: este precoce şi virgină. Celei dintîi nu i se poate nimeni împotrivi, iar pe cea de-a doua nu ştiu dacă sîntem destul de pregătiţi să o administrăm cum se cuvine.

Multă vreme, mai exact pînă în 1990, Florin Mitroi a funcţionat ca profesor de tehnici la Facultatea de Istoria şi Teoria Artei, pe atunci Muzeologie, a Academiei de Arte Frumoase. Neavînd o catedră de pictură propriu-zisă, prezenţa lui în sistemul învăţămîntului artistic era, oarecum, marginală. Obligat să educe teoreticieni, şi nu să formeze artişti, el era, chiar şi administrativ, decontextu