» Santierul Naval de la Galati a trecut la construirea de nave militare pentru Paza de Coasta din Suedia si Marina Regala din Olanda.
» Simultan se va trece la construirea de iahturi de o noua clasa, adica
de lux.
La santierul naval damen Galati a fost lansata nava "Coast Guard 002", cea de a doua dintr-o serie de trei nave construite pentru Paza de Coasta din Suedia. Nava are un deplasament de 4.900 tone dead weight, o lungime de 81 m, latimea de 16 m si inaltimea de constructie de 7,5 m. Acest tip de nava este unul dintre cele mai complexe construite la santierul din Galati, fiind dotata cu sisteme de control al pescuitului, control al mediului si control al traficului maritim in apele teritoriale ale Suediei. Este dotata si cu sisteme de navigatie speciale, cu doua propulsoare in duza actionate de doua motoare electrice de 3.300 KW si doua propulsoare prova, are un sistem automat de pastrare a pozitiei pe mare si un sistem de pastrare a directiei de mars in conditii de vant puternic combinat cu curenti marini din aceeasi directie.
Prin dotarile sale, nava poate fi utilizata si ca spargator de gheata si ca nava de salvare in cazul producerii unor accidente navale, avand o instalatie de stingere a incendiilor cu spuma de 3.600 mc/ora, instalatii de recuperare a produselor petroliere deversate pe mare. In cadrul operatiunilor de salvare, nava poate remorca o nava cu un deplasament de 30 de ori mai mare, spre exemplu un petrolier de 150.000 tdw si poate lua la bord, pe langa cei 44 de membri ai echipajului si 60 de membri ai echipajelor navelor esuate sau implicate in accidente navale. Proiectul a fost realizat de Schelde Naval Shipbuilding, alta companie din grupul olandez Damen, dar reprezentantii Pazei de Coasta din Suedia au cerut mai multe modificari ale proiectului, care au fost rezolvate de specialistii de la santie