Planetariul din oraşul de pe Someş va fi al doilea construit în zona Ardealului, după cel de la Baia Mare. Iniţiatorii proiectului sunt directorul Observatorului Astronomic Cluj, Ferencz
Planetariul din oraşul de pe Someş va fi al doilea construit în zona Ardealului, după cel de la Baia Mare. Iniţiatorii proiectului sunt directorul Observatorului Astronomic Cluj, Ferencz Szenkavitz, şi astronomul Mircea Liviu.
"Proiectul a obţinut aprobarea de finanţare acum două luni, printr-un program al Universităţii Babeş-Bolyai, iar valoarea acestuia este de 550.000 de lei. În prezent ne aflăm în faza de licitaţii, dar estimăm că, în şase luni, firma Goto Japan, producătorul de echipamente, va livra instrumentele", a mărturisit Mircea Liviu.
Astronomul a precizat că proiectul constă în achiziţionarea unui sistem de proiecţie şi a unei cupole din fibră de sticlă. "Planetariul va avea o capacitate de 40 de locuri şi va fi construit lângă Observatorul Astronomic", a mai spus Liviu, precizând că "cererile din partea publicului au fost foarte numeroase". În ţară mai există planetarii la Constanţa, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Baia Mare şi Suceava.
Planetariul este o construcţie în formă de cupolă, pe care se înfăţişează, cu un aparat de proiecţie special, aspectul bolţii cereşti cu stelele şi constelaţiile, precum şi deplasarea aparentă a acestora, a planetelor, a Soarelui şi a Lunii.