S-ar spune la prima vedere că titlul acestei pagini - "Peste opt mări şi ţări" - nu se potriveşte cu apropiata noastră Italie şi mai ales cu Roma, pe care, la fiecare venire, o salut cu inversul vorbei ardeleneşti adresate Blajului: "Te salut, mică Romă!". Într-adevăr, Italia nu se află, din punct de vedere al românilor, peste mări şi ţări, însă Roma, marele nostru Blaj, pare despărţită de vremea când era capitala imperiului roman prin adevărate oceane. Sau poate numai Tibrul e cel care îmi dă senzaţia de trecere a Styxului? Sau poate imaginea mea despre Roma se datorează poemului lui Quevedo pe care l-am tradus cândva: "În Roma, tu, pribege, Roma căutând, /vedea-vei: Roma n-o găseşti în ea./ cadavre-s zidurile-n care faima-i sta,/ şi Aventinu-i propriul său mormânt./ Ea zace unde Palatinu-a fost ne-nfrânt, /medalii roase i-s de vreme grea, /vădind distrugerea din a lupta /în epoci vechi, latin blazon purtând. /Doar Tibrul a rămas, al cărui val/ uda cetatea, azi o criptă vie, /şi o boceşte-ndurerat şi pal./ O, Roma! Din frumoasa-ţi măreţie / s-a dus tot ce fusese trainic mal,/ doar fugitivul a rămas şi o să ţie". (Către Roma în ruine).

Culmea e că acest poem destre Roma, pe care îl consider cel mai bine definitoriu, a fost scris în spaniolă, ca o presimţire a unităţii problemelor romanice din secolul în care trăim. Astfel, murmur pe malurile Tibrului "solamente / lo fugitivo permanece y dura", gândindu-mă câte au de împărţit astăzi românii cu italienii şi spaniolii... şi invers. Şi că, probabil, "fugitivii" migranţi sunt tocmai ceea ce durează în ruinata, slăbita (şi din punct de vedere politic) cetate. Pe Ponte Milvio, care ducea cândva spre Via Flaminia, pe Ponte Sant Angelus (anticul Pons Aelius) mai poţi simţi pulsul acelei urbs aeterna, iar pe Palatin şi Monte Celio, unde m-au dus paşii în prima zi a şederii mele, pe Aventinul cândva sclipind de tem