Dacă în cazul oamenilor politici, măcar ei au scuza umorului involuntar şi al compromisului intrat multora în sînge, în cazul intelectualilor din fosta imaculată societate civilă nu pot exista decât regrete că au pierdut o bună ocazie de a nu se lăsa ademeniţi de ceea ce ar trebui ei să urască şi să respingă natural: forţa ştampilei şi a antetului dat de stat, de noi toţi, mici în gândire şi slabi în perspectivă, aşa cum ne consideră vizionarii globali, deveniţi de cartier.

Scandalul provocat de expoziţia neinspirată, ca să nu spun vulgară şi de prost gust, de la Institutul Cultural Român de la New York, precum şi sesiunea extraordinară din Parlament în privinţa dosarelor Năstase şi Mitrea au, oricît ar părea de ciudat, un numitor comun. Iar acesta este banul public.

În cazul intelectualilor care au nevoie de oferte din partea instituţiilor oficiale ale statului, pentru a li se recunoaşte meritele artistice, lucrurile sînt simple. Faptul că Dl Horia Roman Patapievici, Doamna Corina Şuteu ori purtătorul de cuvînt, Cristian Neagoe, sînt plătiţi de statul român pentru a transmite mesajul cultural al României peste hotare nu îi deranjează. Banul e bun, indiferent de miros, provenienţă, merit, muncă depusă pentru suma încasată. Dar aceiaşi bani nu mai sînt, brusc, onorabili, curaţi, corecţi cînd se îndreaptă către, de exemplu, membrii Comisiei de Cultură a Parlamentului, care au făcut "monstruoasa” greşeală de a anunţa intenţia discutării scandalului de la ICR.

Banii, atunci, în viziunea grupului de intelectuali revoltaţi de ignoranţa poporului român în a recunoaşte valenţele artistice şi chiar filosofice ale unei crupe de ponei încrustate cu o svastică, îşi schimbă sensul şi scopul lor pe-acest pămînt. Departe de mine ideea de a considera că o comisie parlamentară poate rezolva ce nu a reuşit însuşi grupul de artişti care ne