Data lansării celei de-a şasea părţi a francizei "Harry Potter", intitulată "Harry Potter şi Prinţul Semipur", nu va mai avea loc anul acesta, în luna noiembrie, ci pe 17 iulie 2009, potrivit reprezentanţilor companiei Warner Bros., citaţi de Reuters. Milioane de fani din întreaga lume vor fi dezamăgiţi de amânarea evenimentului, întrucât aceştia aşteptau de mai bine de un an lansarea celei de-a şasea părţi a francizei "Harry Potter", inspirată din cărţile scriitoarei britanice J. K. Rowling.
Potrivit Warner Bros., parte a Time Warner Inc, decizia a fost luată din motive comerciale, sezonul estival fiind o perioadă propice pentru lansarea superproducţiilor, în această perioadă înregistrându-se 40% din încasările anuale din box office-ul nord-american. Preşedintele Warner Bros., Alan Horn, a declarat că studioul resimte efectele grevei scenariştilor de la Hollywood, care a fost declanşată iarna trecută, a durat trei luni şi a avut un mare impact asupra producţiei de filme.
"Ştim că sezonul estival reprezintă un moment ideal filmele destinate întregii familii, fapt demonstrat de succesul celui mai recent film «Harry Potter» ("Harry Potter şi Ordinul Phoenix", n.r.), care a ocupat poziţia a doua în topul celor mai de succes părţi a francizei, fiind devansată doar de prima parte ("Harry Potter şi Piatra Filozofală", n.r.)", a mai spus Horn.
Warner Bros. a anunţat că amânarea lansării nu va influenţa planurile de producţie ale adaptării ultimului roman al seriei, "Harry Potter and the Deathly Hallows", care va fi lansat în două părţi. Prima parte a "Harry Potter and the Deathly Hallows" va fi lansată în noiembrie 2010. "Harry Potter and the Deathly Hallows", cel de-al şaptelea şi ultim roman al seriei scrise de J. K. Rowling, a fost publicată în iulie 2007. Cărţile seriei s-au vândut în aproximativ 400 de milioane de exemplare la nivel mondial, fiind t