In secolul 18, vacantele rustice erau o extravaganta la mare moda. Pentru aristocrati, reprezentau un fel de evadare din "formal", o negare asumata a etichetei. Nu s-au schimbat prea multe de atunci. Poate doar motivul pentru care concediile la

In 1783 regina Frantei, Marie Antoinette, a construit o ferma in curtea palatului regal de la Versailles. A numit spatiul "Le Petit Hameau de la Reine" (Micul Catun al Reginei) si l-a folosit drept loc de evadare din resedinta oficiala - palatul.

Odata ajunsa in "catun", Marie Antoinette obisnuia sa se lase prada tuturor fanteziilor sale despre puritatea si simplitatea vietii de taran. Se imbraca asemeni unei ciobanite, mulgea vacile (numai pe cele pe care in prealabil angajatii le-au catalogat drept cele mai blande), cara putinee de batut untul din portelan si cofe inscrise cu propria monograma.

Astazi tindem sa ne amintim de regina Frantei si de conduita sa extravaganta ca de un simbol al unei perioade, un fel de era apusa a aristocratilor care cheltuiesc sume exorbitante si se lasa sedusi de dorinte absurde cum ar fi aceea de a trai in paralel doua vieti - una nobila si una de membru al clasei de jos.

Dar, in ultimii ani, dupa ce s-a inmultit considerabil numarul celor care povestesc despre casele lor dintr-un sat uitat de lume sau despre escapadele lor la vreun conac vechi dintr-o zona rurala complet separata de civilizatia moderna, se poate spune ca o "vara a la Marie Antoinette" pare sa fie ultima si cea mai adoptata tendinta.

Pe sistemul "resedinta mea de vara e la tara" si dupa ce Franta, Italia si Anglia si-au promovat atat de bine satele din varf de munte, din umbra unei podgorii, sau de pe valea unui rau unde nici macar nu se poate ajunge cu masina, au aparut si doritorii de "extravagant". Extravagant, adica nu de cinci stele, fara avion particular si fara majordom. @N_P