E un prilej de consternare să vezi cum un autor avînd atîta geniu nu a ştiut să şi-l pună în lumină. Căci acesta e cazul lui Georg Simmel: un gînditor însufleţit de un duh al clarviziunii care parcă şi-a ascuns intuiţiile în spatele unei pînze de sufocantă iederă lexicală. Numai aşa îţi poţi explica cum de atîtea idei formidabile stau înecate în magma unor texte de o barocă şi uneori exasperantă curgere sintactică. Ca în cazul zăcămintelor de aur răspîndite în filoane aride, unde firele metalului preţios ies la iveală numai după o îndelungată cernere a pulberii mărunte, textele sociologului neamţ cer o atentă prefirare. Altminteri, miezul genial al observaţiilor sale poate trece nebăgat în seamă, şi asta tocmai din cauza unor fraze terne şi interminabile, cărora autorul, inspirat parcă de cel mai malefic înger sfătuitor pe care l-a avut vreodată un scriitor, le-a căzut pradă împotriva voinţei sale. Un spirit de rasă căruia frazeologia i-a fost fatală. Genul de intelectual cu natură amfoteră: jumătate din el de o aciditate analitică de mare clasă, cealaltă jumătate de o serbezime de bază răsuflată. Oricum, un autor al cărui exterior livresc a lucrat sistematic împotriva interiorului ideatic. De aceea, diluarea incorigibilă de care-i suferă scrisul nu trebuie să se răsfrîngă asupra judecăţii de ansamblu. Cine are răbdare să-l citească va descoperi în masa prolixă a divagaţiilor fulguraţii uimitoare sau întorsături de aleasă tăietură stilistică.

Volumul apărut la Editura Art, intitulat Despre secret şi societatea secretă, reprezintă un capitol din masiva Sociologie pe care Simmel a publicat-o în 1908. Pesemne că soluţia editorială aleasă de Laura Albulescu şi Mircea Martin e singura aptă a-l reda publicului contemporan pe acest întemeietor de şcoală sociologică. Căci, citit pe secţiuni de lungime moderată, Simmel devine uman. În plus, astfel de eşantioane reprezen