Nu se ştie dacă moda mutării la castel a început, în Marea Britanie, de la Madonna sau David Beckham, dar astăzi celebrităţile de pretutindeni s-au înscris în trendul englezesc şi aproape că nu mai concep să locuiască într-o vilă, oricât de somptuasă ar fi ea. Fiindcă asta îşi permite tot bogătaşul de rând. Noul “must” în ceea ce priveşte reşedinţa este, printre celebrităţi, propriul castel. Şi cu cît mai vechi, cu atît mai interesant!
Pe nimeni nu mai şochează, de pildă, preocupările de familistă convinsă ale Angelinei Jolie, dar vestea achiziţionării, în sudul Franţei, a unui castel cu 35 de camere, de dragul numeroasei sale familiei a făcut înconjurul planetei mai ceva ca gemenii abia născuţi. Vecinii cuplului Jolie-Pitt, deveniţi părinţii a şase copii în mai puţin de 3 ani, sunt Bono de la U2 şi cuplul Johnny Depp-Vanessa Paradis, lşa rândul lor părinţi a două fetiţe.
Ultimul care a bifat un castel în dreptul rubricii domiciliu este starul Top Gear, Richard Hammond, care a cheltuit nu mai puţin de 2 milioane lire sterline pe un castel în Herefordshire, în care el, soţia ţi cele două fiice se vor muta în curând. Noua reşedinţă a cuplului Hammond numără şase dormitoare şi are o uriaşă piscină interioară. Castelul a fost construit în secolul 18 şi se spune că este bântuit de fantoma primului proprietar – un tânăr nobil englez, care a murit de inimă rea, după ce a fost părăsit de iubita lui de origine spaniolă. (A.E.M)
Nu se ştie dacă moda mutării la castel a început, în Marea Britanie, de la Madonna sau David Beckham, dar astăzi celebrităţile de pretutindeni s-au înscris în trendul englezesc şi aproape că nu mai concep să locuiască într-o vilă, oricât de somptuasă ar fi ea. Fiindcă asta îşi permite tot bogătaşul de rând. Noul “must” în ceea ce priveşte reşedinţa este, printre celebrităţi, propriul castel. Şi cu cît mai vechi, cu atît mai interesa