Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pace în stil rusesc pe pământ georgian

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 august 2008 ·

Bombardamente cu rachete sol-sol, tiruri de artilerie, rafale de mitralieră trase în direcţia jurnaliştilor, o armată rusească cu atitudine de stăpânitor şi una georgiană obosită şi prudentă - acesta a fost, ieri, peisajul la intrarea în oraşul Gori. Sursa: Oana DobreSursa: Reuters

1 /.

Marginea localităţii natale a lui Stalin a devenit, astfel, locul în care s-a văzut cel mai bine diferenţa între declaraţiile politice şi realitatea unui război care pare imposibil de oprit printr-o hârtie, fie ea şi un acord de încheiere a ostilităţilor.

Metodic şi fără pic de milă, trupele Moscovei fac fărădelegea în oraşele georgiene ocupate, în ciuda angajamentelor asumate de Medvedev.

În timp ce atât Rusia, cât şi Georgia au afirmat oficial că doresc retragerea trupelor, iar militarii lui Saakaşvili se pregăteau în cursul dimineţii să preia oraşul pe cale paşnică, tensiunile au escaladat din nou în jurul prânzului.

„Mergem la Gori să preluăm controlul. Nu vor fi lupte, există o înţelegere între Rusia şi Georgia“, ne spunea, dimineaţă, un colonel din armata georgiană, aflat cu un picior în jeepul care urma să-l transporte către oraşul strategic, împreună cu alte câteva sute de camarazi de arme. Tanchetele şi maşinile de teren georgiene aveau să se amplaseze la aproximativ 100 de metri de cele şase tancuri ruseşti care barau intrarea în Gori, sub motivul că toată lumea trebuie să aştepte până când oraşul va fi securizat. Soldaţii ruşi păreau şi ei, iniţial, relaxaţi şi convinşi că urmează o zi cât se poate de paşnică. „Nu va fi absolut nicio problemă, războiul s-a terminat“, ne spunea, zâmbitor, Raci, un militar originar din Kazahstan, venit să lupte sub comanda lui Putin şi Medvedev.

„Iar ne atacă. Nu mai înţeleg nimic!“

După numai o oră, acelaşi Raci împreună cu ceilalţi militari ruşi şi cu jurnaliş

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°