La trei săptămâni de la stingerea din viaţă a Monicăi Lovinescu, d-na Doina Jela dă gata o carte de două sute cincizeci de pagini consacrată marii dispărute. Editura Vremea o tipăreşte în timp record, prezentând-o după alte trei săptămâni la Bookfest. Pe coperta a patra, d-na Silvia Colfescu, editoarea, opune deşertăciunii "trâmbiţelor naţiei", care s-ar fi făcut auzite cu ocazia funeraliilor, prezenţa "modestă şi discretă" a celor care "îşi petrec neştiuţi mâhnirea", deşi ei sunt aceia care au iubit-o cu adevărat pe Monica Lovinescu. O astfel de oportunistă publicitate este, pe de o parte, o dovadă de inconsecvenţă şi, a doua oară, o dovadă de lipsă de respect faţă de autorităţile româneşti care au tratat cum se cuvine tristul eveniment. în plus, primul lucru care te izbeşte în cartea d-nei Jela sunt câteva fotografii ale Monicăi Lovinescu din ultimele luni de viaţă, absolut indecente. Asta ca să nu spun mai mult. în aceste condiţii, cum poate fi vorba de modestie şi de iubire? Caracterul comercial al cărţii este cu atât mai scandalos, cu cât d-na Jela ştia foarte bine că Monica Lovinescu n-a vrut să se colporteze pe seama suferinţei ei şi cu atât mai mult să se mizeze pe efectul unor fotografii precum acelea din carte. Abia citind cartea, mi-am dat seama cine răspândise, cu ani în urmă, în Bucureşti, împotriva dorinţei exprimate foarte clar de Monica Lovinescu, informaţii despre boala ei. D-na Jela nu se poate prevala de acordul Monicăi Lovinescu la publicarea fotografiilor, ele fiind făcute într-un moment în care acordul cu pricina îi putea fi cel mult smuls, nicidecum acordat în mod responsabil, dată fiind starea foarte gravă în care Monica Lovinescu se afla. Nici pentru lungul interviu din septembrie 2006 nu ni se oferă vreo garanţie că d-na Jela a avut acordul Monicăi Lovinescu. Interviul n-a fost făcut public decât acum, după dispariţia ei, când e uşor să pret