Cea de-a şasea ediţie a festivalului Stufstock a debutat ieri, la Vama Veche. Festivalul din acest sezon va atrage peste 15.000 de spectatori, pe durata celor trei zile de concerte. Bugetul alocat acestui eveniment se ridică la 450.000 de euro. Rudolf Valentino, producătorul evenimentului, speră ca suma fondurilor obţinute de pe urma acestora să acopere aproximativ jumătate din bugetul alocat festivalului, cealaltă jumătate fiind asigurată din sponsorizări. În conferinţa de presă care a deschis oficial acest moment mult-aşteptat, organizatorii au anunţat schimbările faţă de anii precedenţi, cu care se laudă Stufstock 2008.
Bilete prea scumpe… preferăm, fără!
Deşi sloganurile primilor vamaioţi au fost unul anti-comerciale, în ultimele trei ediţii ale festivalurilor din zonă, regimul de acces liber la concerte a fost dat uitării „pentru că atunci cînd a fost acces liber, numărul spectatorilor era prea mare pentru Vama Veche", a precizat Mircea Toma, unul dintre organizatorii Stufstock. Accesul la spectacole, în prezent se face pe bază de bilet. „Dacă se distribuie 15.000 oameni în trei zile, noi sîntem foarte mulţumiţi", a mai adăugat acesta. Deşi organizarea este de apreciat, preţul biletelor nu a fost deloc modest, dacă ţinem cont că publicul majoritar este tineretul. Un bilet pentru o zi a costat 75 de lei, iar un abonament pe trei zile a costat 150 de lei. În contrabalans cu preţul destul de piperat, organizatorii au echilibrat situaţia cu aducerea pe scenă a trupei finlandeze de symphonic metal, „Apocalyptica”. În plus, şi aici apreciem viziunea artizanilor festivalului, s-a vizat aducerea în Vama Veche a unor trupe care acum se află în plină ascensiune în ţările cu importanţă pe scena rock, în ideea că, peste cîţiva ani, cînd preţurile acestor trupe vor exploda în raport cu ascensiunea popularităţii artiştilor, românii să fie deja familiarizaţi cu aceşt