E mijlocul lunii august si natiunea este in vacanta. Plajele europene, din Turcia si Grecia pana in Italia si Spania, ca sa nu mai vorbim de de-acum traditionala Bulgarie, au fost invadate de corpul expeditionar al turistilor romani. Operatiunile de desant nu se desfasoara aproape niciodata fara incidente si, de regula, corpul expeditionar inregistreaza pierderi grele, daca nu in randurile efectivelor – care se ingroasa an de an in chip miraculos –, cu siguranta in ceea ce priveste prestigiul si frecventabilitatea. Cu alte cuvinte, suntem pe cale sa pierdem batalia pentru the hearts and minds apartinand populatiilor autohtone, traitoare pe teritoriile colonizate de armatele de vilegiaturisti romani plecati in expeditii de cucerire estivale. Ca de obicei, e o problema de stil. Oriunde te-ai afla in Europa, recunosti cu usurinta turistul roman care, cu exceptiile de rigoare, iti sare in ochi prin stilistica sa inconfundabila.
Surprinde, inainte de toate, lipsa sa totala de inhibitii. Romanii pot calatori fara restrictii in Europa de doar cativa ani, dar deja se poarta ca si cum Europa ar fi casa lor. In fond, "Casa noastra comuna, Europa!" era un slogan la moda cu putin timp in urma, iar romanii par sa si-l fi insusit. La propriu. Avem insa numai o intelegere partiala a conceptului de "casa comuna" pentru ca, daca – se pare – nu avem nici o problema in a negocia aproprierea Europei (casa noastra), suntem incapabili sa cuprindem ideea de comunitate. Spus pe sleau, ne purtam conform principiului "La mine in casa fac ce vreau!", fara sa ne pese catusi de putin de exigentele comunitare. La mine in casa, de pilda, pot purta haine proaste si accesorii dezgustatoare si inutile daca vreau! Daca vreau sa fiu strident, cine ce-are cu mine? Turistul roman poate fi, asadar, usor identificat pe orice meridian dupa tricoul rosu Coca-Cola imprimat pe piept cu un nume de firma c
