Topul celor mai răspândite ameninţări informatice ale lunii iulie în România, prezentat de specialiştii BitDefender, conţine, printre altele, programe create să producă pagube amatorilor de jocuri on line şi celor care ascultă manele, potrivit informaţiilor furnizate de companie. „Profilul ameninţărilor informatice este, într-o oarecare măsură, o imagine în oglindă a profilului utilizatorilor de internet obişnuiţi din România. Programele pirat, muzica, mesageria instant şi partajarea de fişiere prin DC++ par să facă parte din preocupările curente ale acestora“, a declarat şeful Diviziei de Analiză şi Cercetare din cadrul Laboratoarelor BitDefender, Sorin Dudea, citat de NewsIn.
Cuvântul magic: „adiminune“ Topul trei al celor mai răspândite ameninţări informatice ale lunii iulie în România, prezentat de specialiştii BitDefender, conţine, printre altele, programe create să producă pagube jucătorilor de jocuri on line, dar şi fanilor manelelor. Pe locul trei găsim un troian care a făcut ravagii şi luna trecută, Trojan.PWS.WoW.NCY, cu un procent de 2,53%, care se răspândeşte copiindu-se în directoare partajate cu aplicaţii ca DC++, sub denumiri care sugerează că ar fi de fapt un program care sparge protecţia la copiere a unor jocuri sau utilitare binecunoscute. De fapt, troianul nu face altceva decât să descarce de pe web şi să execute alte programe cu funcţionalitate de virus. Pe locul doi în top se află Win32.Antiman.N, cu un procent de 3,53%, un virus care caută şi distruge fişiere multimedia cu nume specifice manelelor, blocând în acelaşi timp accesul utilizatorilor calculatorului infectat la site-uri româneşti care ar putea conţine acest gen de muzică. În cazul infectării, orice fişier care conţine şirul de caractere „adiminune“ va fi şters de virus, iar la încercarea de a accesa site-uri de socializare precum hi5.com sau euromanele.net se va solda cu un eşec.