CONDIŢIE ● "Contract" liberalo-democrat cu clauză
Liberalii n-ar lăsa să le scape ocazia formării unui nou guvern cu PD-L, după alegerile din această toamnă, dar pun condiţii: partidul lui Emil Boc să se distanţeze de Traian Băsescu.
CONDIŢIE ● "Contract" liberalo-democrat cu clauză
Liberalii n-ar lăsa să le scape ocazia formării unui nou guvern cu PD-L, după alegerile din această toamnă, dar pun condiţii: partidul lui Emil Boc să se distanţeze de Traian Băsescu.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat ieri la Budeasa, în judeţul Argeş, că nu exclude o alianţă cu PD-L, dar numai dacă, după alegeri, democrat-liberalii se vor distanţa de preşedintele Traian Băsescu. "Alegerile care vor veni vor avea multe surprize. Poate vom avea ocazia să constatăm la toamnă, după alegeri, că cei de la PD-L vor fi pe propriile picioare şi atunci putem sta de vorbă. Nu ştiu dacă vom face o înţelegere cu PSD sau cu PD-L, asta depinde de programul de guvernare al fiecăruia dintre aceste partide. Oricum, toate discuţiile le vom face după alegeri. La alegerile parlamentare, PNL să obţină un scor mai bun decît la alegerile locale. Acest lucru nu depinde numai de noi, depinde şi de prestaţia celorlalte partide. Obiectivul nostru rămîne însă obţinerea unui rezultat care să ne permită să desemnăm primul-ministru, pentru a putea continua obiectivele actualei guvernări", a declarat Bogdan Olteanu la şcoala de vară a Cluburilor Studenţeşti Liberale, care a avut loc lîngă Piteşti. Declaraţia lui Olteanu apare în contextul speculaţiilor privind formarea unei alianţe cu PD-L, după alegeri.
OPŢIUNI. Chiar preşedintele PD-L, Emil Boc, a alimentat speculaţiile declarînd în urmă cu cîteva zile la Realitatea TV că una dintre opţiunile partidului ar fi formarea unui guvern cu PNL, în funcţie de rezultatul alegerilor